Emoție, pasiune, acea iubire care rămâne vie și după mulți ani. Acesta este mesajul celei mai noi piese a Deliei – „Dragoste cu dinți”.
Aceasta a fost compusă de artistă și produsă împreună cu Alex Cotoi, cu care a mai colaborat pentru „Viața la țară”, „Rămâi”, „Weekend”.
Videoclipul a fost filmat și regizat de Bogdan Daragiu, producție video Loops Production, iar echipa de beauty a Deliei a fost formată din Andra Manea (make-up), Sorin Stratulat (hair) șiHilke Muslim (styling). Artista a lansat de curând și „Viața la țară”, dar și single-ul „Rămâi” în colaborare cu The Motans, o piesă care a fost imediat îndrăgită de public, o poveste de dragoste emoționantă, intensă, cu un videoclip puternic și sensibil în același timp.
Artista se poate mândri cu cel mai mare turneu din România din ultimii 30 de ani, „Acadelia”, iar toamna aceasta va urmacea de-a doua parte a show-ului, care va pune alte orașe pe harta turneului. Clujul și Chișinăul vor avea parte de senzații dulci, urmând ca alte locații să fie stabilite.
„Acadelia” este, din punct de vedere al producției, vânzărilor și conceptului, cel mai mare din România ultimilor 30 de ani. O țară întreagă a avut parte de o experiență memorabilă, astfel că show-ul Deliei a fost sold out în toate orașele și a înregistrat cel mai mare număr de bilete vândute, aproape 50.000.
Nu mai puțin de 96 de oameni din echipa tehnică și artistică au lucrat la show-urile ACADELIA din țară pentru a le oferi fanilor experiența originală a showului de la Sala Palatului.
Lasă un comentariu