DEMERS/ Societatea civilă din Arad a adoptat o DECLARAȚIE PENTRU UN ORAȘ SĂNĂTOS

DEMERS/ Societatea civilă din Arad a adoptat o DECLARAȚIE PENTRU UN ORAȘ SĂNĂTOS

Reprezentanţii societăţii civile implicate în salvarea Parcului Eminescu au adoptat „Declarația pentru un oraș sănătos”. Aceasta a fost adoptată cu prilejul celui mai recent miting pentru salvarea parcului, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute.
Declaraţia va fi depusă săptămâna aceasta la Primăria Municipiului Arad şi va fi înaintată tuturor consilierilor locali ai Aradului. O redăm, integral, în cele ce urmează:

Noi, organizațiile semnatare, având în vedere: 

  • Masterplanul de transport adoptat de CLM Arad în 2011 și realizat de societatea germană DR. BRENNER INGENIEURGESELLSCHAFT MBH
  • PUZCP adoptat de CLM în 17 iulie 2014 prin hotărârea 201
  • Constituția României, art. 35, „Dreptul la un mediu sănătos”
  • Statisticile oficiale ale Ministerului Sanatatii (din care rezultă că anual în Arad se înregistrează cel mai mare număr de îmbolnăviri de cancer din România)
  • Normele UE care prevăd cel puțin 26 mp spațiu verde/cap de locuitor (Organizația Mondială a Sănătății prevede cel putin 50 mp spațiu verde/cap de locuitor)
  • Convenția Europeană a Peisajului, act ratificat de România în anul 2002, (prin Legea nr. 451/8 iulie 2002, text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 536 din 23/07/2002)
  • Adresa nr. 01/10.01.2015 a Asociației Peisagiștilor din România
  • Ordonanța de urgență nr. 114/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului: „schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori STRĂMUTAREA lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.”

formulăm următoarea

DECLARAȚIE PENTRU UN ORAȘ SĂNĂTOS

Cu privire la obiectivele enumerate mai jos propunem:

A) PARCUL EMINESCU

1. Renunțarea definitivă la proiectul de distrugere a parcului prin:

  • adopratea unei hotărâri a CLM Arad prin care se retrag cele 2 amendamente ilegale aduse HCLM Arad nr. 201/2014
  • anularea licitației pentru contractarea studiului de fezabilitate

2. Respectarea propunerilor din Planului Urbanistic al Zonei Construite Protejate (PUZCP), proiect nr. 39027 cu privire la Parcul Eminescu:

– STUDII DE FUNDAMENTARE ASUPRA ANSAMBLULUI URBAN ARAD (pag 91-93)

„Pe lîngă refacerea fondului vegetal se impune şi instalarea unui gazon de calitate întreţinut în permanenţă prin cosiri repetate urmate obligatoriu şi de greblat. Umezeala trebuie asigurată de un sistem de irigat capabil să ofere condiţii optime de dezvoltare. Tot în acest context trebuie respectate rabatele de flori corelate cu stilul parcului, având grijă ca destinaţia platoului de la primul centru de atracţie să nu fie schimbată şi „ poluată” total neprofesional cu amenajări de tip stîncărie,etc. Pentru a vitaliza zona centrală este propus plantarea unor specii perene cu înflorire foarte devreme cât şi eşalonată. Cel de al doilea centru de atracţie trebuie regândit pentru a rezolva echilibrul compoziţional al parcului şi de a-i da valoare. Ţinând cont de faptul că acest parc este reprezentativ pentru oraş trebuie avut în vedere corelaţia dintre stilul parcului şi mobilier precum şi refacerea unor elemente reprezentative pentru acest obiectiv(vaze, jardiniere). Funcţia principală a parcului este cea de recreere, ca funcţiuni secundare se menţionează cea culturală-sportivă, oferită de mesele de şah şi cea de tranzit.”

3. Propunem de asemenea să fie reparate scările de acces, sa fie schimbate dalele crăpate sau sparte și să se refacă platoul central din zona monumentului care e total deteriorat. De asemenea propunem refacerea aranjamentelor florale din zona adiacentă platoului central al parcului.

4. Ne asumăm disponibilitatea de a organiza alături de zeci de voluntari ecologizarea de primăvară nu doar în parc ci și în toată zona de faleză a Mureșului din Arad.

5. Ne asumăm organizarea în parc de evenimente culturale și de divertisment în perioada mai – septembrie a acestui an (concerte, concursuri, expoziții), respectiv ne propunem să transformăm parcul într-un spațiu viu, un adevărat centru al comunității.

6. Solicitam cetățenilor Aradului să respecte spațiile verzi, să nu comită acte de vandalism și ne asumăm organizarea unei campanii în școli (și nu numai) în colaborare cu instituții locale (Primăria, Garda de Mediu, Lunca Mureșului) pentru educarea tinerilor și a cetățenilor în general privind importanța întreținerii și respectării spațiilor verzi.

B) TERENUL DIN FAȚA COLEGIULUI NAȚIONAL MOISE NICOARA

1. Renunțarea la proiectul de amenajare a unei parcări pe amplasamentul actual al terenului de sport de la Colegiul Național Moise Nicoara, spațiu folosit în prezent de arădeni pentru fotbal, baschet, tenis de masa, atletism

PUZ-ul prevede la anexa B, art 87, alin 3, pag 305:

3) Destinaţia construcţiilor admise în zonă pentru care se pot emite autorizaţii directe pentru construire:

a) construcţii şi amenajări sportive cu destinaţia de:

– teren de sport

b) construcţii pentru parcaj public şi/sau destinat instituţiilor din zonă, cu respectarea NP24-2004 şi a normelor privind PSI şi amenajare vestiare pentru terenul de sport

În acest caz se va menţine cota actuală de sistematizare, precum şi funcţiunea existentă supraterană de teren de sport orăşenesc.”

PUZ-ul prevede la anexa B, art 87, alin 6, pag 306:

Construcţiile noi admise vor fi subterane, astfel încât să nu se schimbe configuraţia actuală a terenului de sport.”

PUZ-ul prevede la anexa B, la plansa de la pag 827:

„spatii verzi agrement si sport-teren de sport orasenesc: este permisa realizarea constructiilor subterane pentru parcaje publice si/sau destinate institutiilor din zona cu respectarea NP24-2004 si a RLU aferent PUZCP. Se va mentine cota actuala de sistematizare, precum si funcțiunea supraterană din situația existentă.”

A se vedea Anexa 1 și Anexa 2 la prezenta Declarație.

2. Investiții care să faciliteze activitățile sportive: exemplu: pistă decentă – vezi terenul de zgură plin de gropi și buruieni, etc.

3. Îndrumarea cetățenilor către cele 4 parcări publice (Lic. Pedagogic, Dragalina – sector Parcul Copiilor, Intrare Ștrand și Patinoar) și 2 private (Hotel Parc și Intrare Ștrand) aflate în vecinătatea obiectivului, prin montarea unor panouri indicatoare P.

C) PARCĂRI CENTRALE (in general)

1. Respectarea Masterplanului de transport adoptat in 2011 si realizat de societatea DR. BRENNER INGENIEURGESELLSCHAFT MBH din Germania.

2. Abandonarea ideii de a se construi parcări care să afecteze spații publice de interes major: parcuri, terenuri sportive, zone de agrement, etc. și respectarea celor 5 locații propuse in Masterplan pentru consturirea de parcări în zona centrală: sub Piața Avram Iancu, sub Piața Revolutiei (în fața Primăriei), sub Piața Catedralei, sub Piața Reconcilierii, parcare subterana lângă strada IC Brătianu, respectiv parcare cu 4 etaje pe teren viran la sud de str. Mircea Stănescu. – A se vedea anexa 3 la prezenta Declarație.

3. Renunțarea la tendința de a „îngropa” trecutul Aradului; am sesizat dorința Primăriei de a ridica cota de sistematizare pentru toata suprafața de pe malul drept al Mureșului, practic adiacent întregii zone de faleză, lucru care contravine prevederilor PUZ și care totodată ar dăuna major aspectului zonei centrale a orașului.

D) ÎNTREȚINERE SPAȚII VERZI, TOALETARE COPACI

1. Respectarea prevederilor din Legea 24/2007, Legea privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată în Monitorul Oficial nr. 764/2009

Art 12 alin (5) “În cazul arborilor ornamentali (tei, salcâm, castan, arţar, mesteacăn, stejar) plantaţi pe spaţiile verzi din domeniul public, precum şi al celor plantaţi în aliniamente în lungul bulevardelor şi străzilor, pe terenurile din zonele urbane şi rurale, este interzisă intervenţia cu tăieri în coroana acestora, cu excepţia lucrărilor de eliminare a ramurilor uscate sau a celor care afectează siguranţa traficului pietonal şi rutier, a imobilelor aflate în apropiere, precum şi a celor de pe traseul reţelelor aeriene.”

2. Respectarea Manualului – “Instrucţiuni pentru pregătirea din pepinieră şi întreţinerea arborilor stradali, pe baza reţetelor eliberate după efectuarea analizelor foliare şi aplicarea tăierilor adecvate”

„De regulă, practica internaţională în domeniu impune astfel de acţiuni proactive de întreţinere a arborilor o dată la patru ani (ciclu cvadrienal). Intervenţiile se efectuează cazuistic, în funcţie de contextul şi caracteristicile fiecărui exemplar.”

Problemele identificate de specialiști în cazul toaletărilor recente facute de Universul Verde sunt următoarele:

  1. S-a depășit procentul de tăiere de maximum 30% din coronament
  2. Nu e perioadă de tăiere (se taie după trecerea iernii dar înainte de înmugurire)
  3. Nu s-au aplicat soluții de protecție (zeamă bordeleză sau un înlocuitor şi apoi vopsire cu o vopsea alchidică)

În sprijinul administrațiilor locale, direct răspunzătoare în astfel de situaţii, în luna februarie a anului 2014 Asociația Peisagiștilor din România – AsoP, Filiala Teritorială Vest, a trimis Primăriei Municipiului Arad, Agenției pentru Protecția Mediului Arad și Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Arad un ghid pentru îngrijirea arborilor urbani, denumit “Instrucţiuni pentru pregătirea din pepinieră şi întreţinerea arborilor stradali, pe baza reţetelor eliberate după efectuarea analizelor foliare şi aplicarea tăierilor adecvate”, demers inițiat de dl. ing. Dr. (dendrolog) Ionel Lupu, președinte al Asociației Dendro-Ornamentale „Anastasie Fătu” din Iaşi. Acest ghid, promovat în prezent la scară națională, se dorește a fi un minim de literatură de specialitate pentru cei care administrează spațiile verzi din municipiul Arad, în vederea salvării şi protecţiei arborilor urbani, care nu prezintă semne de uscare accentuată sau risc sporit de cădere şi prin urmare cauzatori de vătămări umane sau daune materiale.

3. Refacerea rotondei verzi de la cea mai poluată și aglomerată intersecție din oraș: PODGORIA

4. Întreținerea corectă a spațiilor verzi din zona falezei: Malul Muresului nu a arătat niciodată atât de urât și de neîngrijit ca în ultimul an

5. Creșterea suprafeței de spațiu verde/cap de locuitor pe teritoriul Municipiului Arad prin amenajarea de noi parcuri în diferite zone ale orașului (ex.  valorificarea falezei, mal stâng, între Podul Timișoarei și Ștrand Neptun ca și spațiu verde de tip parc și spațiu verde de agrement, transformarea în parcuri a unor locații aferente unor vechi fabrici dezafectate, amenajarea de parcuri pe locația unor terenuri virane, valorificarea unor scuaruri și piațete neamenajate, identificarea și transformarea terenurilor degradate în spații verzi);

6. Redresarea societății de Gospodărire Comunală, aflată în subordinea Primăriei și rezilierea contractelor de prestări servicii în domeniul întreținerii spațiilor verzi cu societățile care nu respectă prevederile legale în materie.

E) CLĂDIRI, MONUMENTE din ZONA PROTEJATĂ

1. Dezbatere publică cu societatea civilă, Ordinul Arhitecților, arhitectul șef al Aradului, Primărie despre situația clădirilor din zona protejata (mai ales că Aradul dorește să se înscrie în campania pentru titlul de Capitala Culturala Europeană) și indentificarea de soluții pentru protejarea și punerea în valoare a acestora.

2. Respectarea prevederilor PUZ (vezi cazul recent al clădirii portocalii din centrul orașului):

  • pag 376, anexa B a PUZ: „Zugrăvelile vor fi în culorile adecvate după culoarea iniţială. În cazul în care nu se poate confirma culoarea iniţială se pot alege culori pentru zugrăveli astfel încât acestea să fie nuanţe pastel cu tonalităţi care prin refracţie/reflexie să nu sufere distorsiuni de percepţie a culorii- a se consulta paleta RAL Classic System” (codurile RAL la pag 423)
  • pag 374, aceeași secțiune B: „Se interzic culorile saturate şi nuanţele nespecifice Ansamblului Urban Arad.”
  • Sugestia PUZ-ului este de a nu se folosi materiale ieftine în placaj şi de a se reveni la situaţii iniţiale.

3. Stoparea abuzurilor la adresa clădirilor din zona protejată a orașului datorate intervențiilor nepotrivite pe fațade (montare de tâmplării tip termopan, distrugerea ornamentelor prin renovări necorespunzătoare, aplicarea mai multor tipuri de zugrăveală pe fațada aceleiași clădiri, etc).

4. Soluționarea problemei clădirilor care au devenit pericol public (ornamente care cad după fiecare ploaie): demararea unor parteneriate public-private pentru refacerea fațadelor clădirilor din centrul orașului.

F) CANALUL MUREȘEL

1. Solicităm dezbatele publică pentru analizarea tuturor propunerilor pentru amenajarea cursului canalului Mureșel pe teritoriul Aradului. Există la această oră cel puțin 2 propuneri, cea de întubare și cea de reamenajare ecologică și urbană a canalului.

2. Ne vom preciza punctul de vedere în favoarea uneia sau alteia dintre soluții doar în urma unei dezbateri publice largi, care să includă specialiștii în domeniu și societatea civilă. În oricare din variante, nu suntem de acord cu eludarea, respectiv ascunderea problemei esențiale a canalului și anume deversarea ilegală de ape menajere și ape uzate în canal, proces care se desfășoară în prezent pe raza municipiului Arad.

Cu alte cuvinte, nu suntem de acord cu ascunderea mizeriei sub preș!

De remarcat, că acţiunile pentru salvarea Parcul Eminescu sunt susținute de Alternativa Civică, Asociația Pro Urbe, Mișcarea Arădeană, Respiră Verde, Galeria Oldart, Centrul pentru Studii și Inițiativă Civică, Asociația „Miloș Cristea”, Asociația Krysallis, Sindicatul Artiștilor Interpreți din Filarmonica Arad şi ULAL Arad.

  1. Demersul vostru s-a rasuflat.
    In loc de demersuri eficiente sunteti blocati in organizarea de manifestatii de tip politicianist: 4-5 oameni din 10 ONG-uri detinatori cu titlu de monopolul pe actul de gandire si un numar tot mai mic de cetateni preocupati carora nu li se ofera sansa sa se implice altfel decat ca purtatori ai lozincilor altora.
    Cred ca voi sunteti de fapt sustinatorii defrisarii parcului prin penibilul pe care il aruncati asupra problemei. Rezultatul este de fapt o minoritate de 2 bani, vocala, inconsistenta, elitista, opaca si de partea cealalta o autoritate locala. In logica asta oamenii vor ajunge sa sustina distrugerea parcului.
    Daca ati organiza o dezbatere publica v-ati oferi sansa sa culegeti si alte puncte de vedere, poate rele, poate bune. Eu sunt sigur ca voi nu puteti epuiza solutiile posibile, numarul vostru va limiteaza.

    Raspunde
      • imi plac argumentele tale, inteligenta ta si spiritul critic de care dai dovada!
        Intrebare: slujul la smecheri e la moda, sa sustii fara sa gandesti interese subioase nu este rasuflat? Esti doar lingau sau sau esti interesat de beneficiile politice ale cuiva? Poate esti doar vulgar, rau, frustrat, o labuta care tine neaparat sa se bage in seama?
        Cand ataci la persoana ori vii cu argumente ori te definesti ca borfas, cocalar, manelist, incult, primitiv, prost, limitat, lingau, cretin, idiot, penibil, umplutura etc.
        Daca taceai filozof ramaneai.

        Raspunde
  2. Este un demers de GicaContra,menit sa netezească visele de preamărire a cuplului Cristea Adela si Claudiu.Aradul trebuie protejat de distrugeri dar odată cu redobândirea Cetății trebuie regândit si centrul,circulatia pe două sensuri,unul pe linia Filarmonica-Praporgescu,cu subtraversarea parcului si altul pe Milea.Astfel s-ar rezolva aglomerația din Bulevardul Revoluției.Construirea parcarilor sub parcuri trebuie gandita de specialisti,oricum nu sunt bani pentru asta.Oricum ideea e mai veche,dinainte de Falca.

    Raspunde
  3. Este un demers de GicaContra,menit sa netezească visele de preamărire a cuplului Cristea Adela si Claudiu.Aradul trebuie protejat de distrugeri dar odată cu redobândirea Cetății trebuie regândit si centrul,circulatia pe două sensuri,unul pe linia Filarmonica-Praporgescu,cu subtraversarea parcului si altul pe Milea.Astfel s-ar rezolva aglomerația din Bulevardul Revoluției.Construirea parcarilor sub parcuri trebuie gandita de specialisti,oricum nu sunt bani pentru asta.Oricum ideea e mai veche,dinainte de Falca.

    Raspunde
  4. Daca strazile ar fi dublu sens traficul s-ar imbunatati.
    Daca ar fi o centura care de interior care sa lege cartierele intre ele fara sa te mai oblige sa intri in centru.
    Daca pe toate strazile ar fi piste de bicileta.
    Daca s-ar scumpi parcarea (nu pentru rezidenti)
    Daca s-ar amenaja locuri de parcare (altundeva decat in parc)
    Daca nu s-ar mai inchiria spatii de parcare cu mecanismele alea galbene, care stau de regula goale.
    Daca s-ar face o campanie de constientizare privind inexistenta tragediei de merge 5 minute pe jos, a nesimtii care caracterizeaza conducatorul auto care vrea sa parcheze la maxim 3 m de intrare.
    Daca s-ar incuraja scuterele (inmatricularea si asigurarea costa ca la o masina).
    …. nu am mai avea atatea probleme de trafic si de aglomeratie.
    Problema cu sugestiile mele este ca sunt majoritatea lipsite de comisioane, deci indezirabile pentru politrucii aradeni.
    Recomandare si pentru cei 3 din cele 10 ONG-uri: veniti cu solutii nu va tot plangeti ca babele. Pentru solutii va trebui (doar daca sunteti sinceri) sa organizati o dezbatere publica sub forma de masa rotunda. Puteti invita si presa si va asigurati astfel si setea imensa de publicitate. Vorbiti la Primarie sa va dea sala Ferdinand (daca nu vor sa o dea il aratati pe ctitorul Aradului de la Brad cu degetul). Aratati-va preocupati de cetatean si nu de parc si de problemele lui (care sunt foarte multe si nu sunt reprezentate deloc de politrucii din niciun partid). Promovati niste valori, niste principii, ceva sa puteti cere sustinerea populatiei. Ceva mai mult decat plictiseala asta de vaicareala. Aratati ca puteti, ca sunteti valabili si adevarati nu babe plangacioase (oamenii in general nu vor sustine indivizi care arata ca pot, la fel ca nevestele noastre care, daca nu puteti vor merge la altii. Trebuie sa arati ca poti! Nu se cunoaste niciun eunuc ajuns la putere in toata istoria omenirii). Problema la voi este ca sunteti doar 3 (din 10 ONG-uri) si impreuna nu faceti cat un barbat si intuiti ca sunteti varza si ca orice deschidere spre public va deschide o competitie de lideri si voi …. labute nu lideri.

    Raspunde
  5. Inteligentule, probabil ca ai fost tu la multe proteste in care au vorbit 20 de oameni…. Daca ai atatea de spus, de ce nu ai venit in parc sa iei cuvantul? Esti mai barbat cu manutele pe tastatura, nu-i asa?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.