Deputatul Eusebiu Pistru: „Guvernul Ponta lucrează cu jumătăți de măsură când vine vorba de infrastructură”

Deputatul Eusebiu Pistru: „Guvernul Ponta lucrează cu jumătăți de măsură când vine vorba de infrastructură”

Deputatul Eusebiu Pistru, vicepreședinte al PDL Arad, a acuzat într-o conferinţă de presă guvernul condus de Victor Ponta că lucrează cu jumătăți de măsură atunci când vine vorba de infrastructură. Deputatul susţine că situația în care se află autostrada Nădlac – Arad este absurdă. Astfel, liderul PDL Arad acuză faptul că, după ce această autostradă a fost abandonată un an și jumătate, acum se lucrează haotic, cu lotul I (Nădlac – Pecica) la jumătatea proiectului, în vreme ce pentru lotul II încă nu a fost desemnat constructorul.

„Găsim o situație absurdă când ne uităm la construcția autostrăzii Nădlac – Arad. Se pare că firma care se ocupă de lucrările tronsonului I, de la Nădlac la Pecica, a ajuns cu asfaltarea până la graniță, iar dacă lucrurile continuă să se miște în acest fel este posibil să fie finalizat la termen. În tot acest timp, pe tronsonul II, de la Pecica la Arad, nu se întâmplă nimic. Guvernul a demarat procedurile de licitație, dar constructorul va fi numit abia la sfârșitul acestei luni. În acest fel, guvernanții demonstrează că lucrează cu jumătăți de măsură când vine vorba de infrastructură, urmând ca o jumătate de autostradă să fie gata, iar cealaltă să fie lăsată, în continuare, în paragină. Aceeași situație o avem și în pasajelor de pe centura Municipiului Arad, unde, după ce lucrările au stagnat aproape doi ani, se lucrează doar la unul dintre pasaje”, a declarat Eusebiu Pistru.

Totodată, deputatul arădean crede că afirmațiile premierului Victor Ponta din timpul vizitei la Arad, atunci când spunea că lotul II al autostrăzii Nădlac – Arad va fi gata până în primăvara anului viitor, sunt doar promisiuni electorale.

„Deși premierul Victor Ponta a declarat, în cadrul vizitei pe șantierul autostrăzii Nădlac – Arad, că tronsonul II va fi gata până în primăvara anului viitor, cred că afirmația este doar una cu iz electoral. În primul rând ar trebui ca licitația pentru aceste lucrări să nu fie contestată, iar acest lucru nu este sigur. Apoi ar trebui ca firma care va câștiga lucrarea să fie una serioasă și să lucreze la capacitate maximă. Îmi este destul de greu să cred că la primăvară vom putea circula de la Arad la Nădlac pe această autostradă. Un alt lucru care mă face să cred că afirmațiile lui Victor Ponta sunt promisiuni electorale este faptul că a lăsat această autostradă în paragină până înaintea alegerilor prezidențiale, când aceasta are neovie de voturi”, a mai declarat Eusebiu Pistru.

  1. parvenitul asta , imbogatit peste noapte ar trebui sa taca , si sa se faca mic de rusine . pe vremea cand el a fost ministru secretar de stat la ministerul transporturilor sa furat la greu la acest minister , iar faptul ca acele pasaje costa mai mult dacat la semnarea contractelor ,se datoreaza probabil comisioanelor grase care s-au dat. atat celor care au semnat acel contract ,cat si probabil celor aflati acum la guvernare , ca doar nimic nu este pe gratis in special cand e vorba de banul public .

    Raspunde
  2. . De ce esti cercetat penal pentru spalare de bani domnule Pistru?
    se pare ca ai un pat rezervat la mititica !

    Raspunde
  3. FRAIERE STI CA TIPEI CORDESTE LA GRASANA TA?

    Raspunde
    • SI-A SNOPIT NEVASTA PT.GRASANA TA.BOULE TU NU DEOSEBESTI ––-DE PREFECTURA.CIND A AJUNS POLITIA ACASA LA TIPEI EA A DECLARAT CA ESTE PRIETENA DE FAMILIE CU EI,NU MOTIVUL SCANDALULUI..HA.HA.HA.

      Raspunde
  4. O cordesc mai multi ca e nesatula parasuta. Toata ziua bate orasul dupa cordeala.

    Raspunde
  5. Tipei si-a distrus familia cu baragladina asta si a adus rusine reputatiei tatalui sau. ce dracu a gasit la ea ca e gretoasa.

    Raspunde
  6. frumuselul asta va avea viata buna la mititica , doar primele saptamani vor fii o leaca mai grele , pentru ca il va durea curul , dar cu niste vaselina se rezolva acest mic disconfort

    Raspunde
  7. în data de 10.10.2013, procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de SC Auto Technic SRL pentru evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani.
    fraierul asta care se viseaza primar , va avea un viitor sumbru , firmele lui au dat faliment , conturile le are blocate , el este cercetat in mai multe dosare care ii vor aduce anii grei de puscarie , iar nevasta ii este ……… de toti amatorii de senzatii tari .
    Aparatia fulminanta ,a acest tinichigiu in viata publica aradeana , va fii urmata de o cadere la fel de rapida in anonimat si mizerie .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.