În timp ce toate statele europene au ținut și țin școlile deschise, oficialitățile de la București transformă anul școlar 2020 -2021 în anul Covid, anul în care se distruge o generație de copii, pe care toată lumea o va numi generația Covid, generația care nu a făcut școală, susține deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad, într-un comunicat de presă.
„Este inacceptabilă declarația șefului campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, care recunoaște că nu există risc de infectare în școli, dar care anunță că redeschiderea unităților de învățământ nu se va face pe 11 ianuarie, cum s-a anunțat inițial, ci abia peste 3 luni, la începutul lui aprilie și doar în condițiile în care se va face o campanile de vaccinare reușită. Guvernul lui Iohannis refuză în continuare să facă ce este necesar pentru ca școlile să fie redeschise. Refuză să schimbe protocolul, refuză să folosească testele rapide pentru a testa elevii și profesorii și pentru a le permite acestora să reia cursurile, dar folosește acest tip de testare pentru cei care-și împart ciolanul puterii, în fiecare zi, la Vila Lac. În timp ce sunt prinşi de bătălia pentru funcţii şi pentru ministere, neglijează problema Educației pe care o discută pe repede înainte, fără dezbatere publică şi fără a ţine cont de opiniile specialiştilor”, a declarat Mihai Fifor.
Potrivit acestuia, „Alianța Pierzătorilor” nu ține nici un moment cont de adevăratele probleme ale copiilor și ale părinților.
„Pe cei de la PNL, de la USR Plus și de la UDMR îi interesează doar ciolanul și ignoră faptul că s-au pierdut deja două semestre, că un milion de elevi nu au acces la învăţământul online, că nimeni nu controlează câţi profesori, câţi elevi, şi cu ce rezultate participă la învăţământul online și nici că elevii au goluri imense la materiile de bază, iar alte materii nu le-au făcut deloc”, a spus deputatul Mihai Fifor.
Fiforache de Dolj , mai oleaca si te trimite Pistru la plimbare ! Vrem presedinte din Arad la org. judeteana !