Câți BANI primesc ELEVII arădeni și CÂND se vor acorda BURSELE

Câți BANI primesc ELEVII arădeni și CÂND se vor acorda BURSELE

Elevii arădeni vor avea parte de burse pentru întregul an școlar 2020-2021. După o muncă susținută în comisii, s-au găsit rezolvări pentru toate problemele care au fost ridicate atunci când s-a spus că bursele vor putea fi acordate doar în anul 2021, spune Csilla Aur, consilier local al PSD Arad.

Csilla Aur, cadru didactic cu o bogată experiență, a fost factorul determinant care a reușit să aducă această veste bună pentru elevii din școlile din municipiul Arad, se arată într-un comunicat al PSD Arad. În ședința de Consiliu Local Municipal de miercuri, pe ordinea de zi figurează proiectul de hotărâre privind stabilirea cuantumului burselor de performanță, merit și studiu acordate în învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad pentru anul școlar 2020-2021.

„Mă bucur că împreună cu toți colegii din Consiliul Local al Municipiului Arad am reușit să aducem o veste bună pentru elevii arădeni. Prin proiectul de hotărâre pe care sunt convinsă că îl vom vota cu toții au fost stabilite cuantumurile burselor pentru anul școlar în curs, astfel: bursă de performanță: 90 lei/lună, pentru perioada septembrie-noiembrie 2020, respectiv 120 lei/lună începând cu luna decembrie 2020, bursă de merit: 80 lei/lună, pentru perioada septembrie-noiembrie 2020, respectiv 110 lei/lună începând cu luna decembrie 2020 și Bursă de studiu: 70 lei/lună, pentru perioada septembrie-noiembrie 2020, respectiv 100 lei/lună începând cu luna decembrie 2020. Trebuie să specific faptul că elevii merituoși vor beneficia de burse inclusiv pentru lunile de școală de la începutul anului școlar până în prezent, retroactiv. Am dovedit că dacă punem suflet și pasiune, putem rezolva probleme atât de importante pentru comunitate”, a declarat Csilla Aur, consilier local social democrat.

„O felicit pe colega noastră care a luptat pentru ca bursele să fie acordate de la începutul anului școlar. Sunt convins că proiectul de hotărâre care va fi supus dezbaterii miercuri, cu o zi înaintea Ajunului Crăciunului, va fi votat în unanimitate de consilieri. Copiii Aradului vor avea astfel parte de un cadou cu totul  deosebit de Moș Crăciun”, spune consilierul local Ilie Cheșa, președintele organizației municipale PSD Arad.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.