Deputatul Mihai Fifor: „Aradul are nevoie de fonduri europene pentru dezvoltare”

Deputatul Mihai Fifor: „Aradul are nevoie de fonduri europene pentru dezvoltare”

La Arad a avut loc o reuniune publică pe tema fondurilor europene.

Aceasta a fost organizată la Primăria Municipiului Arad, unde gazdă a fost viceprimarul Ilie Cheșa.

„Aradul are nevoie de fonduri europene pentru dezvoltare, în contextul în care Executivul european a permis României un plus de flexibilitate în utilizarea fondurilor, la inițiativa europarlamentarului social-democrat Victor Negrescu. Domnia sa a explicat astăzi, la Arad, aceste aspecte, într-o reuniune publică de amploare, desfășurată la sala „Ferdinand” a Primăriei, gazdă fiind viceprimarul Aradului, Ilie Cheșa”, a anunțat deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad, într-un comunicat de presă.

Potrivit deputatului, a fost o manifestare și o dezbatere cu participare amplă, care a beneficiat și de prezența secretarului de stat pentru relații interinstituționale din MAE, Janina Sitaru, alături de intervenția online a secretarului de stat din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Roxana Mînzatu, care a reamintit că în aceste zile se lucrează la finalizarea platformei online în care firmele vor aplica pentru fonduri europene, în condițiile lansării granturilor guvernamentale SUN pentru afacerile debutante.

De remarcat, că temele expuse au prezentat un interes deosebit pentru toți participanții, începând cu presedintele executiv PSD Arad, Florin Tripa, parlamentarii de Arad, Eusebiu Pistru și Adrian Alda, primarii și viceprimarii PSD din județ, precum și numeroși reprezentanți ai ONG-urilor arădene.

Ne aflăm într-un moment important în care România nu are dreptul să piardă fondurile europene necheltuite din exerciţiul financiar anterior și în același timp pentru a începe cât mai rapid implementarea noului program de finanţare”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.

  1. Cata clarviziune politica !!! Oare cum si-a dat seama ca Aradul are aceste nevoi ?? Maturitate,nene,nu gluma .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.