Deputatul Mihai Fifor: Revenirea la normalitate de la 1 iunie? Din păcate, doar o iluzie!

Deputatul Mihai Fifor: Revenirea la normalitate de la 1 iunie? Din păcate, doar o iluzie!

Deputatul Mihai Fifor, președintele Organizației Județene PSD Arad a declarat că nici măcar colegii din partid și din coaliție nu mai cred în gogoșile vândute de premierul Cîțu în privința gestionării pandemiei.

Potrivit acestuia, chiar și cei care coordonează campania de vaccinare dau semne de îngrijorare că nu mai au cerere din partea populației pentru vaccinare.

„Acestea sunt semnele clare ale nivelului extrem de scăzut al încrederii în acest Guvern, ca urmare a faptului că ei înșiși nu au respectat regulile pe care le impuneau românilor, lăsând impresia că lucrurile nu sunt atât de grave precum susțineau în declarații publice. De aceea PSD a cerut și o răspundere politică, respectiv demisia miniștrilor care au încălcat regulile, nu doar o răspundere contravențională”, a declarat deputatul Mihai Fifor.

Parlamentarul arădean a adăugat: „În interiorul guvernului și al echipei care coordonează vaccinarea se manifestă deja o îngrijorare privind vaccinarea după ce s-au făcut puțin peste două milioane de vaccinuri (2,132 milioane de doze și 1,227 milioane cu două doze), iar pe lista de așteptare mai sunt doar 750.000 de oameni. În aceste condiții, atingerea imunizării de masă reprezintă o misiune din ce în ce mai greu de realizat, în pofida mesajelor lui Cîțu. Este dovada clară a eșecului de comunicare al echipei care coordonează această acțiune. Este dovada clară că acest guvern este incapabil și iresponsabil și trebuie sa plece acasă!”.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.