Descoperire EXCEPŢIONALĂ în Cetatea Ineului (GALERIE FOTO)

Descoperire EXCEPŢIONALĂ în Cetatea Ineului (GALERIE FOTO)

Cercetătorii au descoperit fragmente sculpturale de excepție în Cetatea Ineului, cu ocazia ultimelor cercetări derulate în cadrul obiectivului arheologic de pe valea Crişului Alb, informează Complexul Muzeal Arad.

Cercetările s-au derulat în perioada 16 – 20 septembrie, fiind legate de proiectul de reabilitare a cetăţii.

Cercetările de parament s-au desfășurat în parteneriat cu Complexul Muzeal Arad, cu sprijinul administrativ al autorităților locale și cu ajutoprul finanțărilor oferite de Fundația László Teleki prin Programul Rómer.

La lucrări au participat restauratorul de piatră Péter Módy, istoricii de artă Attila Weisz, Zsolt Kovács și Villő Szekeres-Ugron, studenta în istorie Melinda Keresztes şi arheologul Florin Mărginean de la Complexul Muzeal Arad.

„Deja cercetările de parament efectuate în anul 2016 au observat, că în faza de amplificare a cetății din anii 1530-40 au fost reutilizate ca și material de construcție mai multe elemente arhitecturale și sculpturale din epoca romanică, databile în ultimele decenii ale secolului al XII-lea. Cu ocazia cercetărilor din 2016 a fost posibilă recuperarea a 9 fragmente romanice, printre care mai multe capiteluri de coloane, de o valoare estetică și istorică excepțională. Dintre acestea se remarcă două capiteluri, unul decorat cu palmete și celălalt cu frunze de acant. Lângă acestea merită amintit un alt capitel cu palmete, două capiteluri cubice, tipice arhitecturii romanice, o bază de coloană cu frunză de colț și câteva fragmente de fusuri de coloane, unele dintre acestea cioplite din travertină.

În ceea ce privește proveniența acestor piese, cel mai probabil acestea au fost recuperate din ruinele mănăstirii Dénesmonostora (Dienesmonostora), atestată pentru prima oară de documente în anul 1199, dedicată Sfintei Treimi, care la începutul secolului al XVI-lea era deja depopulată. Ruinele mănăstirii la sfârșitul secolului al XIX-lea au fost încă văzute de către istoricii Flóris Rómer și Sándor Márki în zona dinspre Bocsig, fiind documentate și în desen. Mănăstirea se încadra în bogata rețea de mănăstiri din secolele XII-XIII în regiune, din care astăzi cunoaștem doar fragmente sporadice”, se arată într-un comunicat de presă al Complexului Muzeal Arad.

„Colecția pieselor medievale a fost îmbogățită în noua campanie de cercetări cu încă 14 piese arhitecturale și sculpturale, dintre care merită semnalate două capiteluri romanice, unul decorat cu o frumoasă compoziție de frunze de acant, iar celălalt fiind un capitel cubic, dar și o bază ornată cu motivul unui vrej. Cea mai specială piesă din această serie este o cheie de boltă decorată cu relieful unei rozete cu șase petale, păstrând și cromatica sa originală, fiind primul element depistat de cercetări din structura unei bolți romanice. Totodată au fost recuperate mai multe fragmente profilate dintr-un soclu, fragmentul arcuit probabil al unui portal al mănăstirii, și fragmentul din montantul unei porți de dimensiuni mai mici. Pe lângă aceste piese au fost identificate și o serie de fragmente valoroase, care nu au putut fi recuperate din zidării: la nord de actuala intrare a cetății baza unui portal romanic monumental (decorată cu motive zimțate executate din stuc), în rezidirea porții originale fragmentul unui stâlp fasciculat, iar în subsolul turnului nord-vestic două plăci cioplite din piatră cu suprafață pictată. În afara acestor piese mai interesante zidurile cetății păstrează mai multe fragmente arhitecturale de dimensiuni mai mici, provenite din mănăstirea amintită, ori din clădirile mai vechi ale cetății sau din edificiile fostei mănăstiri franciscane medievale târzii din Ineu, dispărute”, a declarat Attila Weisz, istoric de artă la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca.

Fragmentele arhitecturale și sculptate recuperate din zidăriile cetății au ajuns în muzeul arădean. Din cauza importanței acestor piese, specialiștii au propus să organizeze o mică expoziție temporară itinerantă, dar locul de expunere permanentă al acestei colecții ar trebui să fie în spațiile renovate ale cetății din Ineu. După demararea lucrărilor de restaurare, preconizată în anul 2020, este posibilă și apariția a altor piese excepționale. La ora actuală colecția ineuană este una dintre cele mai importante și bogate ansambluri de piese arhitecturale și sculpturale romanice din regiune, dar importanța istorică și legăturile stilistice ale vestigiilor depășesc cu mult limitele acestei regiuni.

Fundația László Teleki dorește ca, împreună cu instituțiile de profil din țară, să demareze în viitor un amplu program arheologic care ar viza cercetări legate de o serie de mănăstiri importante din epocă din Transilvania și din zona Partiumului (mănăstirea Ahtum, Bulci, Cluj-Mănăștur, mănăstirea din Meseș și mănăstirea Dienes de la Ineu).

De remarcat, că acum câțiva ani Primăria orașului Ineu a inițiat cercetările prealabile necesare pregătirii proiectului de reabilitare a clădirii aflate într-o stare avansată de degradare, între care cercetări arheologice și de istoria artei.

Despre Cetatea Ineului

Localitatea Ineu, menționată pentru prima oară în documentele medievale în anul 1214, ajunge în 1387 în proprietatea renumitei familii Losonczi, aparținând domeniului cetăților Dezna și Pâncota. Castelul fortificat din Ineu al familiei apare în documente în anul 1474. Această primă fortificație, construită pe malul râului Crișul Alb, a fost amplificată de către familia Losonczi, și întărită după principiile arhitecturii militare renascentiste, cu turnuri de colț în anii 1530-1540.

În timpul campaniilor otomane care s-au desfășurat chiar în această regiune fortificația juca deja un rol cheie în politica defensivă a țării. După moartea eroică a lui István Losonczi în asediul otoman al Timișoarei din anul 1552, cetatea a fost moștenită de văduva și de fiicele lui, aflate în tabăra prohabsburgică, dar în 1565 a fost ocupată de principele Transilvaniei, Ioan Sigismund de Zápolya. Începând cu acest eveniment cetatea, aflată în zona de tampon dintre Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman și Principatul Transilvaniei, își schimbă frecvent proprietarii. În 1566 a fost ocupată de către turci, dar în timpul războiului de 15 ani, în 1595 este recucerită de principele Sigismund Báthory, urmând ca în anii 1630-1640, în timpul principelui Gheorghe Rákóczi I. să fie extinsă și modernizată cu patru bastioane exterioare de plan romboidal (dintre care s-a păstrat până astăzi doar cel sud-estic). În perioada dintre 1658 și 1693 fortificația ajunge din nou sub ocupație turcească, în acest timp fiind edificată lângă cetatea interioară și o geamie musulmană, demolată în anii 1950.

După reocuparea acestor regiuni la sfârșitul secolului al XVII-lea de către trupele creștine, în anii 1730 cetatea își pierde treptat importanța sa militară, în 1742 ajungând în proprietatea familiei Péterfy, urmând ca în anul 1808 ansamblul aflat într-o stare din ce în ce mai ruinată să fie achiziționată de către familia Atzél.

În perioada 1870-1872 ruinele au fost reconstruite în stil istoricizant de către Péter Atzél, după proiectele arhitectului hamburghez Karl Hantelmann, cu această ocazie primind clădirea actuala sa înfățișare ce imită cetățile medievale. În anul 1874, din cauza unor probleme financiare, Atzél și-a vândut armatei clădirea reconstruită, care a renunțat nu peste mult timp la ea, și în edificiul de dimensiuni monumentale a fost amenajată în anul 1904 o școală ajutătoare, instituție care a funcționat în clădire până în anul 1998.

Clădirea a fost preluată de către Primăria de la Ineu în anul 2004.

Cu ocazia reconstrucției cetății din anii 1870 a fost găsit deja un capitel romanic reprezentând relieful unei sirene, ajuns în anii respectivi la Budapesta, și care la ora actuală este expus în expoziția de bază a Muzeului Național Maghiar.

Mai multe detalii: https://www.facebook.com/complexul.muzealarad/

Fotografii campania 2019: Nelu Scripciuc

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.