RETIM anunță, într-un comunicat de presă, demararea măsurilor de sancționare a nerespectării regulilor de colectare a deșeurilor.
Societatea RETIM Ecologic Service SA face apel către întreaga populație și către toate primăriile din zona 1 Arad „să adopte și să respecte regulile de colectare ale deșeurilor așa cum sunt prevăzute în contractele de salubrizare”.
Potrivit comunicatuli, RETIM, în calitatea sa de concesionar al contractului de salubrizare menajeră în zona 1 Arad, are în sarcină colectarea deșeurilor menajere reziduale, reciclabile și biodegradabile.
„RETIM nu poate să colecteze, să transporte și să depoziteze deșeuri voluminoase (mobilă, saltele, cauciuri, sanitare…), periculoase (substanțe toxice și ambalajele lor, baterii, acumulatori), DEEE-uri ( echipamente electrice, electronice și electrocasnice și componentele lor), deșeuri din construcții și amenajări și deșeuri verzi care provin din toaletarea parcurilor și grădinilor (crengi, gazon, fân…)”, se arată în comunicat.
Cu toate acestea, mai mult de 50% din cantitatea de deșeuri colectată zilnic în județul Arad nu corespunde normelor stabilite prin contract, astfel:
- În sau lângă recipiente se depozitează deșeuri voluminoase, periculoase, DEEE-uri și deșeuri din construcții.
- Recipientele conțin un volum mare de deșeuri vegetale verzi (în special în zonele de case și în zonele rurale).
- În zonele rurale, în ciuda faptului că gospodăriile au fost dotate de către RETIM cu saci galbeni pentru deșeuri reciclabile și de către primăriile locale cu compostoare pentru deșeurile biodegradabile, pubelele negre conțin deșeuri reziduale, biodegradabile și reciclabile amestecate.
- Gospodăriile scost spre colectare mai multe recipiente decât au prevăzute in contract sau depozitează deșeuri și lângă acestea.
„Nerespectarea regulilor de colectare separată a deșeurilor atrage după sine dificultăți majore în procesul de sortare și pregătire pentru valorificare sau procesare a deșeurilor. Acest lucru generează un risc semnificativ legat de atingerea obiectivelor de reducere a cantităților de deșeuri depozitate și respectiv de reciclare a deșeurilor, asumate de către țara noastră prin aderarea la Uniunea Europeană (de ex. ținta de reciclare a minim 50 % din deșeurile reciclabile generate conform Legii /211/2011 art. 17)”, precizează reprezentanții RETIM.
Astfel, în conformitate cu contractul de prestare a serviciului de salubrizare, în cazul în care RETIM constată nerespectarea regulilor de colectare separată sau depozitarea altor deșeuri decât cele menajere, în recipientele de colectare sau în proximitatea acestora, societatea este nevoită să refuze colectarea recipientelor cu conținut necorespunzător, urmând ca cetățenii să se asigure de respectarea regulilor de depozitare până la următoarea colectare programată.
RETIM reamintește și care sunt cele trei reguli de bază pentru colectarea separată în județul Arad:
– Este strict interzisă depozitarea în / lângă recipiente a următoarelor tipuri de deșeuri ce nu fac obiectul contractului de prestări servicii salubrizare: deșeuri voluminoase, deșeuri periculoase, deșeuri electrice, deșeuri din construcții și deșeuri vegetale.
– Este interzisă amestecarea deșeurilor reciclabile cu cele reziduale de către gospodărille care au primit cei 52 de saci galbeni (cu perioada de utilizare 24 de luni) sau care au în dotare pubele galbene.
– Este interzisă depozitarea ambalajelor de sticlă în oricare din recipiente. Acestea se vor depozita numai în containerele stradale verzi.
Conform legii 211 din 15.11.2011, articolul 59 literele f) și g), toate tipurile de deșeuri pe care operatorul de salubrizare menajeră nu le poate colecta (voluminoase, periculoase, din construcții, DEE-uri, verzi) se vor depozita de către cetățeni prin aport voluntar și fără plată în centrele înființate de primăriile locale. (text din lege)
„RETIM dorește să mulțumească pe această cale cetățenilor și primăriilor care au înțeles necesitatea implementării acestor măsuri și care au depus eforturi în ultima luna să le adopte”, se mai arată în comunicat.
De remarcat, că la întreaga situație contribuie și administrațiile locale, care nu le oferă locuitorilor nici o alternativă pentru colectarea deșeurilor pe care RETIM nu le poate prelua.
Cat timp Retim nu ridica deseurile selectiv de pe strada, de ce isi pun problema ca sunt amestecate in tomberon? Macar sistemul cu saci galbeni de la Polaris functiona, toti vecinii colectau selectiv gunoiul fara probleme.
Unde sunt containere verzi in Arad pt. DEEE? Sper ca nu sunt 2 la marginea Aradului!
[…] minim 50 % din deșeurile reciclabile generate conform Legii /211/2011 art. 17)”, au precizează, între altele, reprezentanții […]