DEZASTRU pentru 30 000 de pasageri! Cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa a ANULAT peste 200 de ZBORURI

DEZASTRU pentru 30 000 de pasageri! Cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa a ANULAT peste 200 de ZBORURI

Cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa a anunțat că anulează vineri, 28 septembrie, aproape 250 de curse.

Mai multe curse din și spre Germania, precum și din Italia, Portugalia, Spania, Belgia și Olanda, vor fi anulate, iar un număr de 30 000 de pasageri vor fi afectați. Ei vor fi notificați prin SMS și e-mail.

Acest lucru este cauzat de greva piloților și a însoțitorilor de zbor. Potrivit sindicatelor care îi reprezintă, aceștia sunt nemulțumiți de contractele de muncă și au cerut în repetate rânduri modificarea acestora.

Ei sunt angajați în conformitate cu prevederile legale din Irlanda, Ryanair fiind o companie irlandeză, iar din acest motiv întâmpină probleme în țara de origine.

De exemplu, sunt privați de anumite beneficii, precum luarea unui credit, deoarece salariile le intră în conturi irlandeze.

Nu este prima grevă inițiată de angajații Ryanair, în august fiind organizată una de o și mai mare amploare, afectând mult mai mulți pasageri, deoarece a avut loc în sezonul estival.

Sursa: reuters.com

Foto: arhivă

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.