Dezbatere asupra termoficării, la Arad. „Un administrator grijuliu nu ar accepta să arunce zeci de milioane de lei pe fereastră în fiecare an”

Dezbatere asupra termoficării, la Arad. „Un administrator grijuliu nu ar accepta să arunce zeci de milioane de lei pe fereastră în fiecare an”

La sediul Uniunii Salvați România (USR) a avut loc, zilele trecute, o dezbatere asupra situației actuale a sistemului centralizat de termoficare din municipiul Arad, unde s-a expus situația prezentă, au fost căutate cauzele care ne-au adus aici, precum și eventuale soluții.

Au participat arădeni – beneficiari sau nu ai sistemului – administratori de imobile, ingineri specialiști care au activat în cadrul CET-ului (Marin Moraru, Cornel Secianschi, Călin Crișan).

Principalele idei care s-au remarcat sunt: Cele două centrale care furnizează energie termică pentru încălzire și apă caldă depind de subvenția primită din bugetul local. Există un ridicat risc de faliment, comercial și chiar tehnic. Investițiile pentru modernizarea întregului sistem, furnizori și rețele se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro, în condițiile în care consumatorii continuă să se debranșeze, iar șansele ca la un moment dat să revină sunt practic nule.

În ceea ce privește soluțiile, pe termen scurt se impune profesionalizarea managementului, prin depolitizarea AGA și CA, pentru a evita acele greșeli care în prezent conduc la risipă. Totodată se impune diminuarea structurii de personal la necesarul strict tehnic, adică desființarea posturilor destinate sinecuriștilor politici.

„Un administrator grijuliu nu ar accepta să arunce zeci de milioane de lei pe fereastră în fiecare an, iar consumatorii să nu aibă siguranța confortului termic și a apei calde. Ajungem la 21,5 milioane de lei plătiți CET-ului din banii tuturor arădenilor, numai în 2018. Deși problema persistă de mulți ani, primarul orașului nostru nu a dorit soluționarea ei. USR își va asuma o soluție prin care să se adreseze tuturor cetățenilor, în așa fel încât la final, pentru un preț decent, niciun arădean, fie că este bogat sau sărac, să nu mai sufere din lipsa căldurii în calorifere sau a apei calde”, a declarat Ion Stan, vicepreședinte USR Arad

Loading...
  1. USR devine pe zi ce trece un partid tot mai penibil, o mana de oameni fara slujbe discuta despre probleme pentru care ei nu au niciun fel de pregatire.

    Raspunde
    • Anonimule, poti sa-i nominalizezi pe cei din USR fara slujbe? Tu ce slujba ai de iti dai cu…discutia politica?(PS. Ai citit cine a participat dintre specialistii care au activat in cadrul CET-ului ori doar te bagi in seama ?)

      Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.