Dezbateri pe „economia verde” la UVVG Arad

Dezbateri pe „economia verde” la UVVG Arad

Universitatea de vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad a organizat un webinar cu tema „Antreprenoriatul inovativ în economia verde”.

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prin Facultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie, ȋn parteneriat cu Centru de Antreprenoriat din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, a organizat webinarul „Antreprenoriat inovativ ȋn economia verde”.

Evenimentul s-a adresat oamenilor de știință, cercetătorilor, economiştilor și antreprenorilor cu reputație naţională şi internațională, care au schimbat idei și au împărtășit o parte din experiența lor, dar și rezultatele cercetării în mai multe domenii ale antreprenoriatului, precum și aplicațiile lor în domeniul științei și tehnologiei.

Rolul webinarului a avut drept scop: învățământul și formarea antreprenorială pentru sprijinirea creșterii și creării de întreprinderi; întărirea condițiilor-cadru pentru antreprenori prin înlăturarea barierelor structurale existente și prin sprijinirea antreprenorilor în etapele cheie ale ciclului de viață al întreprinderilor; dinamizarea culturii antreprenoriale şi formarea noii generații de antreprenori.

Au onorat cu prezenţa prof. univ. dr. Ioan Petrişor, reprezentantul Academiei Române – Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Filiala Timişoara şi Radu Pop, preşedinte al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România (AGER) – Filiala Vâlcea. Rolul de moderator i-a revenit conf. univ. dr. Marius Boiţă, directorul Centrului de Antreprenoriat UVVG, iar speakeri au fost: prof. univ. dr. Klaus Bruno Schebesch şi prof. univ. dr. Horaţiu Şoim.

Lucrările înscrise pe agenda webinarului – „Economia verde” sau cum va arăta viitorul?” şi „Limitele Economiei durabile” – au arătat preocuparea cercetătorilor pentru analiza și interpretarea transformărilor și provocărilor induse în societate și economie.

„Rolul învățământului superior în domeniul antreprenorial nu este numai de a transmite cunoștințe, ci implică participarea la ecosisteme, parteneriate și alianțe antreprenoriale. Într-o economie verde, investițiile trebuie realizate cu un impact redus asupra mediului, prin reducerea emisiilor de carbon și a poluării, creșterea eficienței energetice și a resurselor şi prevenirea pierderii biodiversității și a serviciilor ecosistemice”, a afirmat conf. univ. dr. Marius Boiţă, director al Centrului de Antreprenoriat din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.