DGASPC Arad angajează asistenți personali profesionișt

DGASPC Arad angajează asistenți personali profesionișt

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Arad angajează asistenți personali profesioniști.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad anunță recrutarea de asistenți personali profesioniști, persoane dedicate și empatice care doresc să ofere, la domiciliul propriu, îngrijire și sprijin unui adult cu handicap grav sau accentuat provenit dintr-un centru rezidențial.

Reprezentanții DGASPC Arad precizează că astfel se urmărește integrarea și sprijinirea persoanelor vulnerabile într-un mediu familial și stabil, contribuind la creșterea calității vieții acestora.

„Se oferă un pachet financiar motivant și stabil:

Salariu: între 2.750 și 2.840 lei

Prestații sociale suplimentare:

• 728 lei pentru beneficiarii cu handicap grav;

• 496 lei pentru beneficiarii cu handicap accentuat

În cazul dezinstituționalizării beneficiarului, pentru primele 24 de luni asistentul personal profesionist va beneficia de o sumă suplimentară echivalentă cu standardul de cost al centrului rezidențial din care provine beneficiarul:

• până la 9.309 lei sau 9.717 lei, în funcție de caz

Rolul asistentului personal profesionist

Persoana angajată va avea responsabilitatea de a oferi îngrijire, siguranță și un mediu stabil unui adult care are nevoie de sprijin permanent și atenție specială.

DGASPC Arad încurajează persoanele interesate să se alăture acestui demers social important, contribuind activ la sprijinirea persoanelor aflate în dificultate”, se arată într-un comunicat de presă transmis de DGASPC Arad.

Informații suplimentare puteți obține direct la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, situat pe strada 1 Decembrie 1918, nr. 14, la adresele de Email: secretariat@dgaspc-arad.rorezidentialadulti@dgaspc-arad.ro sau la numerele d telefon: 0257/280757; 0745534965; 0735203423

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.