DGASPC Arad caută persoane interesate să devină părinți de suflet pentru copiii din sistemul de protecție.
La nivel național continuă implementarea proiectului „TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cod 127169, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui beneficiar este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție cu scopul de a atrage cât mai multe persoane spre calificare în meseria de asistent maternal.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, partener în cadrul proiectului TEAM UP, informează că până pe data de 20 decembrie 2020 lansează o nouă sesiune de recrutare a persoanelor care doresc să se angajeze ca asistent maternal profesionist pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani.
Ce pași trebuie să urmeze cei interesați?
- La telefonul 0257/250325, de luni – joi: 8.00 – 16.30 și vineri: 8.00 – 14.00 se pot obține informații suplimentare privind profesia de asistent maternal și dacă în urma informațiilor obținute doriți să intrați în procesul de evaluare în vederea obținerii atestatului de asistent maternal .
- Trimiteți prin poștă la adresa: str. 1 Decembrie 1918 nr. 14, Arad, jud. Arad un dosar care să conțină următoarele:
- cererea de evaluare în vederea eliberării atestatului de asistent maternal
- Curriculum vitae
- acordul de date cu caracter personal
Formularele ce trebuie completate de persoana care dorește obținerea atestatului de asistent maternal pot fi găsite pe https://www.dgaspc-arad.ro/formulare/– în original, precum și următoarele acte:
- a) actele de stare civilă (certificate de naștere, de căsătorie, de divorț, CI) ale tuturor membrilor care locuiesc cu solicitantul – în copie
- b) actele de studii ale persoanei care solicită evaluarea în vederea obținerii atestatului de asistent maternal – în copie
- c) certificate de cazier judiciar ale solicitantului și ale persoanelor cu care acesta locuiește – în original
- d) titlul de proprietate/contractul de închiriere sau orice alt document care atestă dreptul de proprietate ori, după caz, folosință – încopie
Toate documentele depuse în dosar vor fi analizate de specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad după care aceștia vor expedia un răspuns solicitanților cu privire la modalitatea de continuare a procesului de evaluare în vederea obținerii atestatului de asistent maternal.
Până în prezent, prin proiectul „TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cod 127169, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, au fost angajați la Arad 8 asistenți maternali profesioniști, urmând ca până în anul 2023, când se încheie proiectul, să mai fie recrutați alți 12 asistenți maternali profesioniști.
Lasă un comentariu