DGASPC Arad a efectuat un adevărat tur de forță în mai multe localități din Arad

DGASPC Arad a efectuat un adevărat tur de forță în mai multe localități din Arad

La inițiativa și cu sprijinul vicepreședintelui Consiliului Județean Arad, Claudia Boghicevici, conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad a efectuat un adevărat tur de forță în ultimele trei luni de zile, după ce, în mai bine de jumătate din localitățile din județ au fost reactivate sau, în unele situații, chiar înființate Consiliile Comunitare Consultative.

Acestea reprezintă un organism colegial prevăzut de lege, privind protecția și promovarea drepturilor copilului și a persoanelor adulte aflate în dificultate, fiind practic un model de organizare a comunității locale pentru o implicare permanentă și sistematică a acesteia în soluționarea problemelor sociale care apar la nivelul fiecărei comunități în parte.

„Activitatea acestor Consilii Comunitare Consultative este foarte importantă. Acestea  facilitează comunicarea între administraţie şi persoanele implicate în comunitate, pentru identificarea oamenilor aflaţi într-o situaţie grea şi soluţionarea problemelor acestora”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.   

Până în prezent au fost convocate ședinte ale Consiliilor Comunitare Consultative în 42 de localități din județ, orașe și comune. Primele localități în care membrii acestora s-au întrunit în ședințe de lucru sunt cele de pe Valea Mureșului (Săvârșin, Bârzava, Vărădia de Mureș, Lipova, Vladimirescu), urmate de cele din zona aflate la limita vestică a județului, respectiv Pecica, Nădlac, Șeitin și Semlac).  Întâlniri ale reprezentanților desemnați în Consiliile Comunitare Consultative au avut loc și în zona localităților Vinga, Ususău, Felnac, Șagu, Zădăreni, Secusigiu, Sântana, Șiria, Dezna, Moneasa, Sebiș sau Vârfurile.  Zona de nord-vest a județului a fost, de asemenea, cuprinsă în perioada următaore în amplul program de convocare și întrunire a membrilor CCC-urilor.  Este vorba despre orașele Ineu și Chisineu-Criș, dar și comunele Pilu, Zerind, Apateu sau Șicula, precum și alte localități din zonă.

Fie că vorbim despre cazuri de neglijare a minorilor, intervenții în situația copiilor aflați în risc de abandon școlar/ familial sau copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și lăsați spre creștere unor rude, fie de sprijin acordat vârstnicilor lipsiți de posibilitatea de a se întreține singuri, precum și diverse situații ale unor persoane încadrate în grad de handicap, pentru toate s-a încercat identificarea celor mai bune soluții, astfel încât să se răspundă nevoilor acestor categorii de persoane. Și de acum înainte, toate cazurile semnalate din sfera asistenței sociale și protecției copilului vor fi atent analizate și rezolvate prin intervenția specialiștilor noștri. Ținem să le mulțumim tuturor membrilor acestor Consilii Comunitare Consultative pentru implicare și pentru că au participat activ la crearea unei adevărate rețele de sprijin pentru cei aflați în nevoie”, declară directorul DGASPC Arad, Erika Stark.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.