Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad a dat publicităţii un caz în care un minor din localitatea Fiscut, comuna Şagu, ar fi fost agresat de poliţişti.
„Vineri, 27.03.2015, în jurul orelor 13.00, la sediul DGASPC Arad s-a prezentat un minor, în vârstă de 16 ani, domiciliat în satul Fiscut, comuna Şagu. Acesta a depus o sesizare cu privire la faptul că a fost agresat, după cum susţine, în sediul Postului de Poliţie Şagu, cu ocazia audierii sale de către reprezentanţii postului local de poliţie. În acest sens, minorul a prezentat acte medicale doveditoare, în care se arată că acesta este victima unei agresiuni, fiind diagnosticat cu o contuzie abdominală prin heteroagresiune fizică”, precizează Erika Stark, directorul general al DGASPC Arad.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad precizează că minorului, în vârstă de 16 ani, aflat în plasament familial, la bunică, i se oferă pe lângă servicii rezidenţiale, şi evaluare şi consiliere psihologică de către specialiştii instituţiei.
„Menţionăm că DGASPC Arad oferă aceste servicii la solicitarea tânărului şi cu acordul bunicii, până la clarificarea situaţiei sale. Acestuia i se acordă sprijin şi asistenţă în toate demersurile pe lângă autorităţile publice, inclusiv el va fi însoţit de reprezentanţii noştri la audierile care vor avea loc la organele de cercetare penală, precum şi cu ocazia evaluării la Serviciul de Medicină Legală”, a mai precizat Erika Stark.
Foto: Arhiva
Lasă un comentariu