Din 17 decembrie, instanţele vor judeca numai procesele pentru care legea prevede soluţionarea de urgenţă

Din 17 decembrie, instanţele vor judeca numai procesele pentru care legea prevede soluţionarea de urgenţă

Tribunalul Arad anunţă că toate compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul (Registratura, Arhiva şi Biroul de informare şi relaţii publice) vor avea, în perioada 17 decembrie 2018 – 4 ianuarie 2019, program cu publicul de luni până vineri, între orele 8,30 şi 10,30.

La Judecătoria Arad, programul cu publicul privind activitatea de înregistrare a cererilor se va desfăşura, de luni până vineri, între orele 8,30 şi 10,30, la camera 150, etajul I. Şi compartimentul de arhivă va fi deschis publicului, de luni până vineri, tot între orele 8,30 şi 10,30.

„Precizăm că, în perioada 17 decembrie 2018 – 4 ianuarie 2019, vor fi judecate numai procesele pentru care legea prevede soluţionarea de urgenţă şi cu celeritate. Începând cu data de 7 ianuarie 2019, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul vor funcţiona după programul normal şi se va relua şi activitatea obişnuită de judecată”, a precizat Virgiliu Flavius Bradin, vicepreşedintele Tribunalului Arad, purtător de cuvânt al instituţiei.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.