Din Antalya, cu drag. Crâmpeie de voiaj (I)

Să scrii despre Antalya după o săptămână absolut minunată petrecută acolo, alături de oameni la fel de minunați ca și locul, e ca și cum ai pune o femeie să-și facă ordine în garderobă: Nu știe la ce să renunțe, că i-au plăcut, la un moment dat, toate. Așa și eu, acum. Aș scrie despre toate, dar ar ieși un roman… Așa că o să mă limitez, atât cât pot (și dacă pot), la lucrurile care cred eu că ar trebui relatate.

Când am fost invitat în Antalya, am văzut în asta o oportunitate de a vedea locul, mai ales că plănuiam să merg acolo cu familia, vara aceasta. Deci, nici că se putea mai bine, mai ales că existau (doar în mintea mea, așa cum avea să se dovedească ulterior) oarecare suspiciuni cu privire la siguranță.

Așa că am confirmat participarea, mi-am făcut pașaport nou, pentru că cel vechi stătea să expire și aș fi putut avea probleme la graniță, și m-am prezentat la aeroport. La noi, la Arad! Atmosferă festivă, Bălăcel și Moșneag (șefii aeroportului, pentru cine nu știe) numai zâmbete, conferință de presă, aterizare festivă, șampanie, tot tacâmul. În fine, am primit biletele, am trecut prin formalitățile de îmbarcare (normal că eu am fost verificat și răsverificat) și am urcat în avion. Acolo ne-a așteptat o primă supriză oarecum neplăcută: Nimeni nu a ținut cont de locuri și fiecare s-a așezat acolo unde a dorit. Am procedat și noi la fel și m-am trezit la geam, puțin după aripa din dreapta (am stat deseori pe un asemenea loc, și-mi place), alături de alți doi reprezentanți ai presei, Claudia (Untaru) Crețu și Marius Fîc. O echipă pe care am păstrat-o până la final dar pe care am avut grijă să o completăm pe parcurs.

Zborul a fost scurt și iată-ne în Antalya. După efectuarea formalităților de pe aeroport, am fost îndrumați spre un autocar al celor de la Calypso, unde am fost întâmpinați cu șampanie și flori (fetele) de către Semir, un turc simpatic care m-a impresionat printr-o limbă română vorbită cât se poate de corect (avea să-mi spună, ulterior, că a locuit mulți ani la Timișoara). Cum Semir era frumușel nevoie-mare, fetele din grupul nostru s-au pozat cu el, în frunte cu Claudia Crețu. Chiar și băieții s-au pozat cu Semir, spre amuzamentul general. Undeva, în spate, zâmbea contrariată Silvia, ghida noastră, o moldoveancă exotică. Cu ea nu se înghesuia nimeni să facă poze! Eh, dar asta avea să se schimbe pe parcurs. 😉

Prima seară ne-am petrecut-o la Dosinia Luxury Resort, un hotel nou, unde trebuie să mai rămânem o noapte. După un scurt popas la bar, Marius Fîc, cu care am ales să stau în cameră, a început prin a-și scoate toate cămășile și tricourile din geantă, plus pantalonii și alte obiecte de vestimentație, pe care le-a aranjat frumos, în dulap. I-am spus că nu are rost, că a doua zi vom pleca la alt hotel, dar el nu și nu, că mai stăm o zi acolo. Așa ar fi trebuit să fie, dacă Aytaç Acıkgoz, director operațional și de promovare pe România al Calypso, ar fi fost mulțumit de hotel. Dar nu a fost, așa că a doua zi „dis-the-morning” Marius Fîc a trebuit să împacheteze. Tot. 🙂

Revenind, după o plimbare cu Oti și Basil până la malul mării (superbă, caldă, primitoare!), prima seară mi-am petrecut-o la bar, alături de câțiva din grupul nostru, mai puțin obosiți. I-am învățat pe barmani cum se face un șpriț, băutură care s-a dovedit tentantă și pentru două ucrainence care mi-au mulțumit pentru pont. Măcar așa au renunțat la vodka, dând o șansă în plus ficatului. Șprițul își începuse lungul drum spre glorie în Antalya.

Va urma. Dar, ce va urma!

P.S. Se cuvin mulțumiri celor de la Prestige Tour, Calypso Tour și Discover Turism (în cazul nostru).