Din cele 26 de CENTRE DE VACCINARE din Arad sunt complet dotate DOAR DOUĂ

Din cele 26 de CENTRE DE VACCINARE din Arad sunt complet dotate DOAR DOUĂ

Mihai Fifor, deputat al PSD Arad, susține că cele două centre de vaccinare sunt imaginea neputinței administrației locale arădene.

Până astăzi, 15 ianuarie, ar fi trebuit puse în funcțiune 26 de centre de vaccinare, însă din acestea sunt complet dotate doar două.

„Ieri, administrația Bibarț și-a dat cu adevărat examenul de maturitate, expresie a neputinței și incompetenței echipei liberale de la Primărie. Călin Bibarț și Lazăr Faur țin morțiș să egaleze dezastrul administrativ asociat perioadei Falcă, pe fondul campaniei de vaccinare. Din tânguiala ridicolă de la câteva posturi de televizune, aflăm de la tânara speranță a politicii arădene, viceprimarul Faur, că doar două centre de profil, atât au fost capabili să amenajeze. Doar atât! Astăzi este vineri domnilor, iar cele 26 (unii zic 28) de centre de vaccinare din Arad trebuiau să fie complet dotate și funcționale la capacitate maximă. Nici măcar în astfel de situații de criză nu catadicsiți să vă mobilizați pentru interesul arădenilor. Cu asemenea lucruri nu e de joacă! Aici nu mai discutăm despre guri de canal, borduri sau semafoare, ci despre sănătatea concitadinilor noștri. Explicații jenante veți avea cu sutele, ca întotdeauna. Ce nu pricepeți, este că nu puteți să vă jucați la nesfârșit cu soarta arădenilor, asa cum faceți de aproape un an. Vă cer, în numele arădenilor, să vă treziți la realitate și să vă faceți datoria!”spune Mihai Fifor, deputat al PSD Arad.

  1. Eu sunt din Arad. M-au repartizat la Pecica pentru vaccinare, peste vreo 10 zile.
    Mare lucru nu inteleg dar inteleg ca ceva nu este in regula.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.