Din ciclul supărarea iepurașului, episodul doi: Cum au mâncat porcii ouăle de Paști

Din ciclul supărarea iepurașului, episodul doi: Cum au mâncat porcii ouăle de Paști

Povesteam, înainte de Paști, că Iepurașul s-a supărat pe mine că nu i-am dat niște numere de telefon ale unor oameni politici, ca să discute cu ei, să le ceară să facă ceva acte de milostivenie de Sfintele Paști, să ajute niște sărmani. Ei, bine, până la urmă i-am dat un număr, al unui politician de vază, potent financiar, pe care chiar îl apreciam, considerându-l din altă plămadă decât șefii lui. Iepurașul, când a văzut numărul, a sărit ca ars: „Măi, prostovane, tocmai pe ăsta ți-ai găsit să mi-l recomanzi? Stai prost cu memoria? Păi, nu îți aduci aminte că erai prezent la o conferință de presă ținută în preajma Paștilor, iar personajul respectiv era protagonistul? Ții minte cum tuna și fulgera împotriva guvernului care nu ajuta micii producători agricoli, dându-l ca exemplu pe tatăl lui, care, din cauza politicilor guvernului, nu a putut să vândă sute de ouă, pentru că erau prea ieftine pe piață, așa că le-a dat la porci? ”. „Iepurașule, ce ai cu omul, a încercat să-și reducă pierderile, e normal”. „Prostovane – nu știu ce are Iepurașul cu apelativul ăsta – nu putea individul să dea ouăle gratis unor nevoiași, că veneau Paștile? Sunt o mulțime de săraci în satul ăla cu pretenții de oraș, s-ar fi bucurat să primescă gratis ouă, să le roșească și să le dea copiilor, să facă niște cozonaci sau nu mai știu ce. Omul tău, politicianul, i-a dat dreptate, în loc să-i spună că ouăle dăruite, în loc să fie aruncate la porci, i-ar fi adus lui voturi”.

Ce să mai zic? Tocmai când era să semnez articolul, Iepurașul îmi trimite un Breaking News: „Prostovane, știi că porcii cu pricina, după ce au mâncat ouăle, aveau râturile roșii? Oăle roșiseră! De rușine!”

Simion Todoca

Cuvinte cheie
  1. Simi,te stim om hotarat,il vrem cu nume pe politicianul ouat!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.