„Discuţia secretă 10”: o poveste despre două orașe, Timișoara – Arad

„Discuţia secretă 10”: o poveste despre două orașe, Timișoara – Arad

Festivalul de literatură „Discuția secretă” își scrie anul acesta povestea diferit față de celelalte nouă ediții.

Va începe cu o seară „Discuția secretă” la Timișoara și se va muta apoi la Arad, în locul consacrat deja, Cafeneaua literară Joy’s, pentru încă trei seri de literatură: seara OHMYGODPOETRY,  seara NEMIRA şi seara HUMANITAS. Muzica nu va lipsi nici ea din nicio seară DS10. Tot în cadrul festivalului, va avea loc și lansarea celei de a treia antologii Discuția secretă, volum bilingv care inaugurează seria DS de la OMG Publishing: „Lumea asta-i 66% Atunci și 33% Acum / Ez a világ 66% Akkor és 33% Most”.

Iată cum arată a 10-a ediţie Discuția secretă:

Miercuri, 14 iunie

de la ora 19.00, are loc avanpremiera timișoreană a festivalului Discuția secretă, la Casa Artelor din Timișoara, cu lecturi de Johann Lippet şi Matěj Hořava. Seara va continua, de la ora 19.30, cu prezentarea antologiei „Lumea asta-i 66% Atunci și 33% Acum /Ez a világ 66% Akkor és 33% Most”, volum apărut la OMG Publishing, 2023. Vor fi prezenţi la eveniment autorii Ionuț Chiva,  Fischer Botond, Cătălin Lazurca, Márton Evelin, Mărcuțiu-Rácz Dóra, Szántai János, discuția fiind moderată de Raluca Selejan.

Avanpremiera timișoreană a festivalului Discuția secretă are ca parteneri Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Librăria La Două Bufnițe și OMG Publishing.

Joi, 15 iunie

Festivalul se mută în locul consacrat: Arad, Cafeneaua literară Joy’s.  Va fi seara OHMYGODPOETRY, moderată de editorul și criticul literar Alex Ciorogar. De la ora 20.00  vor citi poezie Diana Cornea, Mihnea Bâlici, Mădălina Căuneac și Raluca Boantă, iar de la ora 21.00 Cătălin Lazurca, Florentin Popa și Gabi Eftimie. *

Seara se va încheia cu o petrecere: de la ora 22.00, va fi DS Party – „66% Atunci 33 % Acum 1% Coincidență”, un videomix cu Radio Tern. **

Vineri, 16 iunie

cea de a doua seară arădeană DS10 începe la ora 20.00, la Cafeneaua literară Joy’s, cu lansarea noii antologii DS, apărută la OHMYGOD Publishing, „Lumea asta-i 66% Atunci și 33% Acum” /

„Ez a világ 66% Akkor és 33% Most”, lansare moderată de Alex Ciorogar. Vor fi prezenți  autorii antologiei: Demeter Zsuzsa, Szántai János, Cătălin Lazurca, Mărcuțiu-Rácz Dóra, Ionuț Chiva, Vida Gábor, Andrei Dósa, Mihai Duțescu, Cătălin Furtună, Fischer Botond, Márton Evelin și Gabi Eftimie. ***

În a doua parte a serii, de la ora 21.30, este programată lectura Andreei Răsuceanu, urmată de seara NEMIRA, moderată de Eli Bădică, în cadrul căreia vor citi Elena Vlădăreanu, Bogdan Munteanu şi Ilinca Mănescu. ****

Florentin Popa Show cu „Dezintegrare – The Lost Tracks”, programat pentru ora 22.30, încheie cea de a treia seară DS10.

Sâmbătă, 17 iunie,

ultima seară DS10 începe, la Cafeneaua literară Joy’s, cu lecturi ale scriitorilor Daniela Rațiu, Johann Lippet, Cosmin Perța și Matěj Hořava. De la ora 21.00, începe seara HUMANITAS, moderată de Andreea Răsuceanu, seară care îi are ca invitaţi pe Dan Perșa, Iulian Popa, Corina Sabău şi Augustin Cupșa. *****

Pentru că ce e mai bine și mai frumos să faci la final de festival decât să dansezi, DS10 a programat pentru evenimentul de închidere un concert. Sâmbătă, de la ora 22.00, va fi concert PA RO LA ((Ale Onsbdrig & Fly B-ton). ******

Intrarea este liberă la toate evenimentele din cadrul DS10.

Desfășurat în principal la Arad, din 2014, festivalul a devenit itinerant începând din 2022. Anul acesta, Discuția secretă va avea ediții și evenimente curatoriate în patru orașe: Timișoara și Arad (14-18 iunie), București (28-30 iulie), Cluj-Napoca (16-19 noiembrie).

______

Discuția secretă este organizată de GMMC și finanțată, la Arad, cu aceeași generozitate încă din 2014, de Centrul Municipal de Cultură Arad.

Parteneri: revista Helikon, OHMYGOD Publishing, Nemira, Editura Humanitas

Sponsori tradiționali:

Grup West – dealer local Opel, Peugeot și Citroën

Cafeneaua literară Joy’s

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.