O după-amiază tentantă, intensă, interesantă și dinamică, de asta vor avea parte toți cei care aleg să își petreacă ziua de joi, 30 iunie, începând cu ora 17, în Parcul „Avram Iancu” din Arad.
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” a ales să pună punct stagiunii 2021 – 2022 așa cum nu a mai făcut-o până acum: provocându-i pe arădeni la artă și la sport. Toate în cadrul unui eveniment intitulat „DiverTS show”.
„Ce este DiverTS show? Răspunsul este cât se poate de simplu: O provocare! Îi invităm pe arădeni să iasă lor din zona de confort și să descopere faptul că arta și sportul chiar funcționează împreună. Vreme de peste cinci ore, le vom oferi, împreună cu partenerii noștri, bucurii pentru suflet, dar și pentru trup. Îi vom încânta cu teatru și cu muzică și îi vom provoca la mișcare. Ei pot fi atât spectatori la tot ceea ce se întâmplă pe scenă și pe aleile parcului, cât și participanți direcți. Va fi o zi plină și de ținut minte! Garantat”, afirmă Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic
„Vă așteptăm cu multe surprize. Vor fi demonstrații și mici competiții sportive cu premii interesante. În plus, am pus la punct o serie de standuri la care arădenii vor putea afla informații despre sporturi precum: box, fotbal, rugby, judo, atletism, ju-jitsu, baschet, șah și gimnastică. Au marea șansă să se întâlnească direct și în același loc, cu practicanți ai acestor sporturi și cu antrenori și să afle unde și cum pot face fiecare dintre aceste sporturi”, precizează Ruben Stoia, președinte al Asociației „Încurajare la Mișcare”
DiverTS show este un eveniment realizat de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, în colaborare cu Asociația Încurajare la Mișcare, Smartfit, Sistemul Medical – Medlife, Farmacia Ivona, Eria Beauty Salon, Lexus Publicitate, Nomasvello Arad, Aquavia, Blitz, Clubul Sportiv Experiența Multisport și Cop Energy.
Iată care este programul complet:
17 – Deschiderea evenimentului (cuvânt de bun venit din partea oficialităților și a organizatorilor)
17.15-17.30 (alee Parcul „Avram Iancu”) – Probă de planq (secțiune masculină și feminină)
17.35 – 17.50 (alee Parcul „Avram Iancu”) – Probă de flotări (secțiune masculină și feminină)
17.55 – 18.15 (alee Parcul „Avram Iancu”) – Probă de sprint pe distanța de 50 m (secțiune masculină și feminină)
18.25 – 18.30 (scenă) – Demonstrație de luptă în sport de contact cu Mara Mereanu
18.30 – 18. 45 (scenă) – Festivitatea de premiere
18.50 – 19 (scenă) – Demiclasă de aerobic – pilates cu Manuela Dincea (trainer Activ Club)
19 – 19.10 (alee Parcul „Avram Iancu”) – „Întâlnire cu King King” – Copiii sunt invitați să danseze împreună cu păpușa-gigant mânuită de Soso și Nuți Dorobanțu
19.15 – 19.30 – „Zbor” – Moment artistic susținut de Asociația INTEGRA
19.30 – 19.40 (scenă) – Moment de dans susținut de Școala de dans Doma Art Style
19.45 – 20 (scenă) – Demonstrație de dans sportiv susținut de Ballroom dance
20.10 – 20.50 (scenă) – „ Zise el, zise ea”, o comedie IMPRObabilă (fragment)
21.00 – 21.15 (scenă) – Microrecital Mădălina Boroneanț
21.20 – 21.40 (scenă) – Microrecital Claudia Iuga și George Dancu
21.45 (scenă) – Închiderea evenimentului
Lasă un comentariu