Doi români ACUZAȚI de TRAFIC de MIGRANȚI. Au fost prinși la PTF Nădlac II

Doi români ACUZAȚI de TRAFIC de MIGRANȚI. Au fost prinși la PTF Nădlac II

Nouă cetăţeni afgani au încercat să treacă ilegal ieri frontiera în Ungaria , la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, sprijiniți de doi șoferi români. Cei din urmă sunt cercetați pentru infracțiunea de trafic de migranți.

La punctul de Trecere a Frontierei  Nădlac II, s-a prezentat joi dimineața pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 39 de ani, la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, dulapuri şi rastele metalice, din România în Suedia, informează IJPF Arad.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, cinci cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Nădlac pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt din Afganistan, și au vârste cuprinse între 16 şi 19 de  ani.

Potrivit IJPF Arad, tot în aceeaşi zi s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un cetăţean român, în vârstă de 31 de ani, conducând un automarfar, încărcat cu scânduri, pe ruta România – Franţa.

Poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi în partea din față a compartimentului marfă, patru cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani.

În ambele cazuri, la audieri cetățenii afgani au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în ţări din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la încălcarea regimului frontierei de stat, față de cetăţenii străini depistaţi ascunşi în mijloacele de transport, respectiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferi, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.