Doi șoferi au încercat să introducă ilegal în România peste 32 de tone de deșeuri din îmbrăcăminte și textile

Doi șoferi au încercat să introducă ilegal în România peste 32 de tone de deșeuri din îmbrăcăminte și textile

Doi șoferi au încercat să introducă ilegal în România peste 32 de tone de deșeuri din îmbrăcăminte și textile.

Poliţiştii de frontieră arădeni împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu au luat măsura nepermiterii intrării în ţară pentru două mijloace de transport care erau încărcate cu peste 32 de tone de deșeuri din îmbrăcăminte și textile.

În data de 3 octombrie, la diferite intervale de timp, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare, conduse de doi cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din îmbrăcăminte și textile, pe ruta Germania – România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Arad.

În urma verificărilor documentelor, s-a constatat că încărcăturile supuse controlului nu îndeplinesc condițiile legale de intrare pe teritoriul țării, șoferii neavând documentația necesară prevăzută de lege pentru transferul de deşeuri. În total, autovehiculele transportau 32.040 de kilograme de deşeuri.

În cauză, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mijlocelor de transport în cauză și a mărfurilor transportate.

Foto: Poliția de Frontieră

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.