Este vorba despre Ucu Dima și Narcis Bănățean, care au făcut parte dintr-o delegație a TLDE România care în perioada 22 – 24 septembrie s-a deplasat în Belgia într-o vizită de lucru.
În primele două zile, aceștia au fost prezenți la Bruxelles la sediul central ALDE Europa, unde au participat la ședințe de lucru și seminarii care au avut ca principale teme de discuție proiectele și acțiunile LYMEC (Organizația Tinerilor Liberali din Europa ), organizație din care TLDE România face parte.
Luni, 24 septembrie, tinerii s-au întâlnit la Parlamentul European cu Renate Weber (europarlamentar din partea ALDE Romania) alături de care au discutat teme de actualitate printre care ar fi negocierile purtate cu Marea Britanie pentru BREXIT și consecințele unei astfel de decizii, referendumul național pentru revizuirea Constituției din 6 și 7 octombrie 2018, dar și teme politice din România.
„Experiența unei astfel de deplasări este unică, câștigi cunoștințe administrative-politice, doamna Weber fiind printre cei mai vocali și respectați europarlamentari care reprezintă România la Bruxelles, iar noi am avut ocazia sa dialogăm cu aceasta”, a declarat Ucu Dima, președintele TLDE Arad.
În altă ordine de idei, cu referire la referendumul din 6 și 7 octombrie, Ucu Dima ne-a declarat că susține și este în totalitate de acord cu declarația președintelui ALDE Romania Calin Popescu Tariceanu, care recomandă votanților ALDE să voteze conform propriei conștiințe, ținând cont că societatea românească este mai degrabă conservatoare și ultimul sondaj indică faptul că 85% din cei intervievați vor vota în favoarea modificării pentru definirea familiei tradiționale ca uniunea dintre un bărbat și o femeie, iar 77% din votanții ALDE, la fel, susțin acest punct de vedere.
Lasă un comentariu