Dorel Căprar: Guvernul Grindeanu trebuie să-şi continue activitatea pentru a îndeplini până la capăt aşteptările românilor

Deputatul Dorel Caprar, preşedintele PSD Arad, îşi exprimă susţinerea pentru Cabinetul Grindeanu şi este de părere că Guvernul legitim al României trebuie lăsat să continue seria reformelor începute încă de la instalare.

„Din momentul intrării în atribuţii, executivul a bifat deja o mare parte din promisiunile electorale ale PSD, care s-au concretizat în certitudini. A făcut-o în spiritul legii și în litera Constituției, împlinind așteptările a milioane de români care cred în creștere economică, debirocratizare, slujbe remunerate echitabil, educație de top și servicii medicale de calitate. Rând pe rând, capitolele succesive ale Programului de Guvernare prind contur iar obiectivul nostru al tuturor, de a trăi într-o Românie puternică, demnă şi echilibrată, devine complet realizabil. Este vital ca tinerii şi generaţiile care vin din urmă să rămână acasă şi să îşi construiască viitorul aici. Dacă lucrăm împreună şi stopăm bătăliile politice, vom crea o clasă de mijloc care se bucură de un nivel de trai european şi care va rămâne în ţară”, a declarat deputatul într-un comunicat de presă.

„Consider şi eu, precum colegii mei, că orice încercare de subminare a activităţii Guvernului este o tentativă de destabilizare a ordinii de drept din România prin mijloace mai mult sau mai puţin legale. Guvernul Grindeanu trebuie să-şi continue cursul normal, mai ales că, în acest moment executivul mai are 12 măsuri pe care trebuie să le adopte, astfel încât acest Program de Guvernare și etapa primului trimestru să fie îndeplinită, adică tot ceea ce am promis oamenilor”, a afirmat deputatul Dorel Căprar.

  1. caprare aruncati tara in aer pt. penalul dracnea!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.