Dorel Căprar lansează ACUZAȚII GRAVE la adresa PNL

Dorel Căprar lansează ACUZAȚII GRAVE la adresa PNL

Deputatul PSD Dorel Căprar critică aspru atitudinea membrilor PNL de a politiza manifestările dedicate Zilelor Aradului și este de părere că aceștia încearcă să fure startul campaniei electorale.

„Orașul este, deja, împânzit de pliante, calendare, panouri, iar membrii de seamă ai PNL umblă prin cartiere cu chestionare, cu 5 întrebări, iar în final li se cere respondenților adresa de email”, a precizat social democratul.

Căprar crede că aceștia nu fac altceva decât să-și constituie baza de date pentru campania electorală care se apropie.

Totodată, deputatul arădean a menţionat că a trimis adrese oficiale mai multor primării din județ și așteaptă răspunsuri oficiale pentru clarificarea montării uriaşelor panouri ale PNL.

„Nu există nici măcar cereri pentru amplasare, să nu mai vorbim despre avize sau alte autorizații necesare amplasării lor. Culmea tupeului, însă, tot ei (n. red. liberalii) se victimizează, plângându-se în presă că noi le-am fi vandalizat afişele electorale, plasate în judeţ”, a mai precizat Dorel Căprar.

  1. Bravo lor! Da voi, ma Caprare, ce face ca sa va atrageti oamenii?Nimic, asta faceti si asta ati facut tot timpul.Mai iesiti cu cate o astfel de declaratie asa, de ochii lumii, insa, in realitate sunteti in aceeasi barca cu ei. Sa nu ne credeti prosti ma!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.