Dorel Căprar: Moţiunea de cenzură nu va trece!

Dorel Căprar: Moţiunea de cenzură nu va trece!

Dorel Căprar, președintele PSD Arad, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, faptul că românii au nevoie de pensii, salarii şi condiții bune de trai, iar moțiunea nu ține nici de cald, nici de foame.

Deputatul spune că însuşi textul moțiunii este slab, lipsit de cifre și de substanță, că el abundă în acuzații, dar este complet lipsit de soluții. Un astfel de text nu poate fi un argument serios pentru schimbarea Guvernului, completează liderul social-democrat.

„Nu este greu de observat că Opoziția abordează moțiunea de cenzură strict ca pe un joc politic, nu ca pe un act de responsabilitate față de cetățeni. S-au chinuit timp de o lună să strângă semnăturile pentru o moțiune sortită eșecului. S-a văzut și susținerea reală față de conținutul acestei moțiuni. La momentul citirii, în sală au fost prezenți 128 de parlamentari, din 465. Ei nu doresc de fapt să intre la guvernare, întreg demersul fiind unul pur electoral. Am văzut ce s-a întîmplat, Opoziția spune public că vrea răsturnarea Guvernului cât mai repede, dar când s-a stabilit ca votul să aibă loc sâmbătă, s-au opus, tot ei au amânat votul pentru săptămâna viitoare. Românii au aflat în ultima lună, doar cu cine negociază PNL și câte semnături vrea să strângă, dar n-au aflat nimic despre planul de viitor dacă demersul opoziției reușește. De fapt, nu există niciun acord între partidele din opoziție privind soluțiile lor pentru România”, afirmă Căprar.

„Mai grav însă, românii au aflat care sunt soluțiile Opoziției dacă dă jos Guvernul Dăncilă chiar de la strategii PNL în domeniul economic, Florin Cîțu și Dragoș Anastasiu. Ele sunt inacceptabile şi extrem de grave. Aceste măsuri vizează concedierea a 400 de mii de angajați la stat, tăierea de pensii şi salarii, creşterea impozitării şi eliminarea tuturor beneficiilor acordate de guvernul PSD pentru mediul de afaceri. Românii au nevoie de pensii, salarii şi condiții bune de trai. Au nevoie să se poată dezvolta în țara lor, să crească mici și mari afaceri, să ajute la creșterea nivelului de trai. Moțiunea nu ține nici de cald, nici de foame. Singura preocupare a partidelor de Opoziție este să dărâme și să critice. Este prea puțin pentru o alternativă reală la guvernare”, spune preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.

  1. Problema micțiunii opoziției nu este dacă va trece sau nu. Ea se numește Iohannis. Și va deveni problemă națională în scurt timp, dacă opoziția nu înțelege ce se întâmplă cu suveranitatea noastră. În rest calcule de partid interesează doar pe unii care își vor găsi sau nu loc pe liste la următoarele alegeri. Alegeri, în ecuația cărora poporul român contează tot mai puțin.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.