Dorel Căprar: Nu poți face administrație fără a avea deschiderea necesară față de părerile și doleanțele oamenilor

Dorel Căprar: Nu poți face administrație fără a avea deschiderea necesară față de părerile și doleanțele oamenilor

PSD Arad și-a propus, în următoarea perioadă, să asculte doleanțele și opiniile cetățenilor municipiului, atât în probleme administrative majore cât și în ceea ce privește disfuncționalitățile ce persistă în cartierele Aradului, a anunţat preşedintele organizaţiei judeţene, deputatul Dorel Căprar.

„Tot mai mulți arădeni au venit în ultima vreme la sediul nostru pentru a semnala disfuncționalități la sistemul de canalizare sau la lucrările ce vizează căile publice de acces, ca să nu mai vorbesc despre drumurile din municipiu sau acele piste caricaturale de biciclete care au răsărit recent în oraș. Concluzia nu poate fi decât una iar cetățenii au sesizat-o extrem de corect, s-au executat și se execută lucrări de o calitate foarte proastă și pe deasupra extrem de scumpe. Ceea ce primarul pretinde a fi „consultări publice” și vă dau drept exemplu mascarada pe care a organizat-o când a fost vorba despre discutarea Planului Urbanistic General, nu este altceva decât un monolog penibil în prezența figurației de partid. De aceea, PSD Arad crede că pentru a rezolva o mare parte din aceste probleme este nevoie de comunicare reală, de a asculta cu adevărat ceea ce au oamenii de spus cu privire la orașul, cartierul sau strada lor”, a spus Dorel Căprar.

Deputatul social-democrat a continuat: „Se știe faptul că Gheorghe Falcă are în mână Consiliul Local Municipal și orice proiect administrativ megaloman va trece fără probleme, indiferent de ceea ce votează PSD. Astfel ne putem trezi peste noapte cu piramide, temple și ecluze care pe lângă inutilitatea evidentă şi gustul estetic îndoielnic, ar putea îndatora Aradul și mai tare. Foarte mulți arădeni sunt înspăimântați de aceste perspective și au ajuns deja în situația de a nu mai recunoaște ca identitate orașul în care au crescut, utându-se la monstruozitățile urbanistice pe care primarul a apucat deja să le „cititorească”. Sigur că vocea cetățenilor contează și s-a văzut cât de puternică poate fi în momentul în care primarul a încercat să distrugă Parcul Eminescu. Nu poți face administrație fără a avea deschiderea necesară față de părerile și doleanțele oamenilor din acest municipiu iar noi ca social-democrați o știm foarte bine. Au venit alături de noi în organizația municipală oameni tineri, cu idei proaspete și expertiză care sunt hotărâți să facă treabă din poziția de viitori consilieri, pentru a reda Aradului strălucirea pe care ne-o dorim cu toții. Suntem dispuși ca în următoarea perioadă să organizăm o serie de întâlniri publice fie că este vorba despre discuții în cartiere sau dezbateri pe teme administrative majore, având ca partener de dialog societatea civilă.”

 

  1. d.le caprar ar trebui sa organizati astfel de intilniri si in judet pt ca peste tot este la fel .si pt ca reprezentati judetul poate ajunge si la bucuresti oful cetatenilor

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.