Dorel Căprar: „PSD va aduce sistemul de sănătate în slujba pacientului”

Dorel Căprar: „PSD va aduce sistemul de sănătate în slujba pacientului”

„Viața este neprețuită iar pacientul este prima prioritate a reformei PSD din Sănătate. Programul nostru îi are în centrul său pe români, pe cei care au nevoie de medicamente mai ieftine şi spitale mai bune. Pe de altă parte programul Guvernării Zero are în centru interesele marilor companii străine de farmaceutice şi a distribuitorilor de medicamente. Este foarte clară ţesătura de interese în jurul ministrului Sănătăţii care a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a proteja interesele marilor companii străine de farmaceutice, în detrimentul pacienţilor români. PSD a iniţiat o petiţie semnată de zeci de mii de români pentru a ieftini aceste medicamente. Dacă vom ajunge la guvernare, una din principalele măsuri va fi în acest sens”, afirmă deputatul Dorel Căprar

„Creşterea nivelului de trai în România înseamnă nu doar venituri mai mari, înseamnă şi accesul la un sistem de sănătate performant pentru cetățeni, în fond una dintre componentele proiectului social-democrat de a aduce cât mai mulți români în clasa de mijloc. Din nefericire în fiecare an, mii de medici şi absolvenţi pleacă din România. Este absoult necesar să oprim exodul medicilor şi personalului medical şi vom face acest lucru oferindu-le venituri mai mari şi spitale mai bune astfel încât toţi românii să fie mai sănătoşi. Am demonstrat în momentul în care am fost la guvernare că avem soluții iar la ora actuală PSD este singurul partid care a venit cu un program detaliat cu calcule bugetare precise pentru Sănătate. Primele măsuri care se impun cu strictețe în sistemul sanitar românesc sunt creştea salariilor personalului medical, scăderea preţurilor la medicamente și investițiile în spitale, de fapt, repararea erorilor catastrofale ale Guvernului Zero.

Reamintesc faptul că în 2015, guvernul PSD a început programul de vindecare a hepatitei C, gradul F4. Au intrat în program 5700 de bolnavi. Efectele au fost excelente, 99% din pacienţii investigaţi s-au vindecat. La vremea respectivă, guvernul PSD a negociat cel mai mic preț din Europa pentru medicamentul respectiv, medicament fără interferon şi fără reacţii adverse.

Continuăm ceea ce am început în timpul guvernării PSD când am redeschis spitale închise de guvernarea Boc-Băsescu şi am început modernizarea spitalelor regionale, dar la o scală mult mai mare pentru că am reuşit să punem economia pe creştere şi această creştere trebuie folosită. Avem în plan înfiinţarea a 8 spitale regionale și bineînțeles modernizarea spitalelelor judeţene. Este vital ca fiecare spital judeţean să fie dotat cu un computer tomograf şi un RMN, echipamente pentru analize laborator, astfel încât oamenii să nu mai meargă şi sute de kilometri pentru a îşi face un RMN. Viaţa şi sănătatea sunt drepturi garantate prin constituţie, de aceea fiecare pacient va avea la dispoziție câte un medicament gratuit pentru afecțiunea sa, asigurat pe toată durata bolii. Nu în ultimul rând PSD va dezvolta creșterea capacității de intervenție în situații de urgență prin programul național de dotare cu ambulanțe. Vom demonstra din nou că că putem punem în aplicare toate măsurile bune adoptate în guvernarea PSD dar blocate în timpul guvernării tehnocrate aducând sistemul de sănătate în slujba pacientului”, spune deputatul PSD Dorel Căprar.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.