DOSAR PENAL după o bătaie în trafic

DOSAR PENAL după o bătaie în trafic

Polițiștii arădeni au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, în cazul unei altercații care a avut loc în trafic, în municipiul Arad.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad, în data de 6 martie, polițiștii Secției 2 Micălaca au fost sesizați de subcomisarul Răzvan Dudan, din cadrul Biroului Rutier, să se deplaseze pe strada Voinicilor, în apropierea pasajului de la trecerea de nivel cu calea ferată, unde a avut loc un incident între doi bărbați.

„Din cercetări, s-a stabilit că, în jurul orei 14:50, în zona antemenționată, pe banda 1 de circulație, spre str. Renașterii, era oprit un microbuz, iar conducătorul auto avea o discuție cu pasagerul unui alt autoturism, care se deplasa în aceeași direcție. În urma unui schimb de replici, cei doi bărbați ar fi coborât din vehicule și și-ar fi aplicat mai multe lovituri, fiind despărțiți de ofițerul de poliție, aflat în timpul liber. Ulterior intervenției polițistului, șoferul microbuzului, un arădean de 44 de ani, s-a îndreptat spre vehiculul din care coborâse, iar celălalt bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Arad, a continuat să profereze injurii și jigniri la adresa celor de față, și ar fi lovit, din nou, atât bărbatul de 44 de ani cât și microbuzul. Toți cei în cauză au fost conduși la unitatea de poliție, pentru audieri. Bărbatul de 44 de ani a solicitat evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale, gravitatea rănilor suferite urmând a fi stabilită de expertiza medico-legală. În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând a fi luate și alte măsuri, dacă se impune”, transmite IPJ Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.