Dosarul crimei din Aradul Nou, trimis spre soluţionare Tribunalului Arad!

Dosarul crimei din Aradul Nou, trimis spre soluţionare Tribunalului Arad!

Tânărul acuzat că ar fi ucis, la începutul lunii noiembrie, un adolescent a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, tentativă la omor şi tulburarea ordinii si liniştii publice.

Potrivit Biroului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, procurorii arădeni au dispus, prin rechizitoriul din data 18 decembrie, trimiterea în judecată a lui Mihai Ovidiu L., aflat în stare de arest preventiv.

Anchetatorii susţin că în data de 8 noiembrie, în jurul orei 19,30, pe strada Agronomului din zona IAS Aradul Nou, în prezenţa mai multor persoane, a avut loc o altercaţie între Ovidiu Mihai L, şi două persoane. În timpul altercaţiei agresorul i-a aplicat o lovitură cu un cuţit, pe care îl avea supra sa, victimei C.A.M., provocându-i acesteia din urmă leziuni la nivelul regiunii axilare stângi cu interesarea arterei axilare stângi, leziuni în urma cărora victima a decedat. Totodată, a fost agresat şi o a doua persoană, S.S., care a fost lovită cu acelaşi obiect în zona abdomenului şi a braţului stâng.

Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Tribunalului Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.