Trei avertizări meteorologice au fost emise luni pentru județul Arad, două de cod galben și una de cod portocaliu.
Așadar, județul Arad se va afla astăzi, 24 iulie, sub cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat.
Potrivit meteorologilor luni, 24 iulie, valul de căldură se va extinde în vestul, sudul și parțial estul țării. Va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 și 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 18 și 23 de grade.
De luni seara, de la ora 22, până marți, 25 iulie, ora 10, județul nostru se va afla sub cod galben de vijelii. În intervalul menționat, local în vestul, nord-vestul și centrul țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h și izolat peste 80 km/h), vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp) și grindină.
Instabilitatea atmosferică va fi pronunțată începând cu a doua parte a zilei de marți (25 iulie) în vestul, nordul, centrul și nord-estul teritoriului, iar miercuri seara și în noaptea de miercuri spre joi (26/27 iulie) în special în sud și est.
Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru ziua de 25 iulie
cod portocaliu, fenomenele vizate fiind val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat
În sudul Crișanei, Banat, Oltenia, Muntenia, în jumătatea sudică a Moldovei și în vestul Dobrogei se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37…39 de grade, iar minimele se vor situa între 19 și 24 de grade, astfel că disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Lasă un comentariu