Două persoane au fost arestate la Arad pentru trafic de droguri de mare risc, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.
Astfel, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 24 și 35 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În sarcina uneia dintre persoanele cercetate s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
„Probatoriul administrat în cauză a reliefat că, în perioada ianuarie – mai 2026, persoanele cercetate, în mai multe rânduri, conform unei înțelegeri anterioare, ar fi procurat, deținut și vândut cocaină, în județul Arad, cu sume între 450 și 3.000 de lei. Totodată, în același interval de timp, bărbatul, de 35 de ani, ar fi comercializat și droguri de risc, respectiv canabis. De asemenea, în cursul zilei de ieri, 20 mai, cele două persoane au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Arad, în timp ce ar fi tranzacționat cocaină, pentru suma de 900 de lei.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate drogurile de mare risc, comercializate de către persoanele cercetate, iar în urma celor 6 percheziții domiciliare domiciliare efectuate, de către polițiști, la data de 20 mai 2026, au fost descoperite și ridicate 325 de grame de cocaină, 200 de grame de substanță cristalină, 500 de grame de canabis, 20 de grame de hașiș, grindere și cântare electronice de precizie, obiecte purtând urme de substanță, un aparat de vidat, o mașină de numărat bani, sume de bani în lei și lire sterline, mai multe ceasuri, precum și alte mijloace de probă”, transmite IPJ Arad.
În data de 20 mai, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea celor două persoane cercetate. Astăzi, 21 mai, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
De remarcat, că acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Arad și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.






















Lasă un comentariu