Două tinere studente reprezintă cu cinste Aradul în China

Două tinere studente reprezintă cu cinste Aradul în China

Ancuţa Ardelean şi Daiana Dan au parte de o şansă extraordinară: Cele două tinere din Arad studiază la universităţi din China, graţie unor burse de merit oferite de guvernul chinez.

Desigur, nu le este uşor atât de departe de casă şi într-o lume atât de diferită de a noastră, dar efortul merită. China a devenit unul dintre cei mai importanţi actori economici ai lumii (dacă nu cumva cel mai important!), astfel încât cele două vor avea numeroase oportunităţi de a-şi găsi un job foarte bun la terminarea studiilor. Studii pe care, apropo, le urmează în limba chineză. Asta după ce au învăţat-o şi… o mai învaţă încă!

Cele două au fost prezentate (cu mândrie) într-o conferinţă de presă de prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele filialei arădene a Casei Româno-Chineze. „Este o șansă imensă pe care Ambasada Chinei la București le-a oferit-o acestor două tinere din Arad. Bursele, acordate sub cupola prieteniei româno-chineze, acoperă cheltuielile aferente studiilor, cazării și mesei și sunt printre puținele burse integrale pentru 4 ani de studii pe care le acordă China – dar gândiți-vă că aceste burse implică o exigență maximă – prima dintre cerințe fiind obligativitatea învățării limbii chineze, în caz contrar bursa suspendându-se la începutul primul an”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

Fetele au vorbit pe rând şi pe scurt despre experienţa lor.

Ancuța Ardelean, absolventă a Colegiului Național – Preparandia „Dimitrie Țichindeal”, studiază economie și comerț internațional la Beijing Language and Culture University, unde intră în anul IV de studiu, terminal. „A fost foarte greu la început, în special cu limba. Dar, acum, privind în urmă, pot spune că am luat cea mai bună decizie atunci când am decis să aplic pentru bursa din China”, a declarat Ancuța Ardelean. Aceasta spune că va aplica, după terminarea studiilor, pentru un job la BMW.
De remarcat, că în an cu ea mai este un singur student din Europa, un francez, în afară de chinezi ceilalţi studenţi fiind din Vietnam, Coreea de Sud, Uzbekistan, Kazasthan și Indonezia.

Daiana Dan, absolventă a Colegiului Economic din Arad, a terminat primul ei an de studiu în China, la Universitatea Normală din Nanjing. Ea a obținut rezultate foarte bune la testele de limbă chineză de la finalul anului pregătitor, precum și o diplomă pentru prezența de 100% înregistrată la cursuri. „Dacă nu te dedici total studiului, dacă nu îți canalizeze toate eforturile pentru a învăța, nu poți reuși. Am studiat în primul an la Universitatea Normală din Nanjing și urmează să trec la Universitatea Normală din Shanghai. În urma experienței primului an petrecut în China, cred că am ajuns să fiu mai comunicativă, să îmi fac mai mulți prieteni, pentru că acolo toți sunt foarte deschiși și prietenoși. Este o altă lume. Ca un fapt inedit, la sfârșitul anului am primit o diplomă pentru că nu am întârziat niciodată la nici un curs și nu am lipsit niciodată la nici un curs, ceea ce m-a surprins. Pentru a reuși însă, trebuie să te dedici 100%”, a menţionat Daiana Dan.

Cele două au mai precizat că sistemul de învățământ în China este foarte bine structurat și foarte riguros, cu profesori exigenți dar totodată dispuşi să-i ajute pe studenţi să înţeleagă ceea ce le predau.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.