Două zile încărcate de evenimente la festivalul de literatură „Discuţia secretă”

Două zile încărcate de evenimente la festivalul de literatură „Discuţia secretă”

La Arad se desfăşoară în această perioadă festivalul de literatură „Discuţia secretă”.

Este vorba despre un festival de literatură cu ambiţii internaţionale, având invitaţi de marcă din Statele Unite, Ungaria, Irlanda, Republica Moldova şi România. Între personalităţile care se vor întâlni cu publicul arădean se numără unul dintre cei mai importanţi poeţi americani – şi totodată muzician, figură cult a underground-ului – David Berman, scriitorul maghiar Dragomán György, tradus în mai bine de treizeci de limbi – şi în română, cu romanul „Regele alb”, irlandezul Philip O Ceallaigh, un iubitor al României, dar şi mari nume ale literaturii autohtone: Mircea Cărtărescu, Dan Sociu, Adrian Schiop, Ioana Nicolaie, Bogdan Coşa, Ionuţ Chiva ş.a.

Festivalul este finanţat de Primăria Municipiului Arad, în cadrul programului cultural pe 2014.

 

Programul festivalului:

Vineri, 6 iunie, ora 12.00, Sala festivă a Liceului Dimitrie Ţichindeal

întâlnire cu Ioana Nicolaie şi Mircea Cărtărescu. Prezintă Lia Faur

Vineri, 6 iunie, ora 16.00, Librăria Scienta

Dezbatere publică: Insurgenţă şi canon în literatura română. Moderator: Rareş Moldovan

ora 18.00, Teatrul Clasic, Sala Studio

Întâlnire cu Gyorgy Dragoman. Lectură publică

ora 21.00, Cafeneaua literară Joy‘s (FOTO)

Lecturi publice: Mircea Cărtărescu, Dan Sociu, Philip O Ceallaigh

 

Sâmbătă, 7 iunie, ora 11.30, Parcul Copiilor

Întâlnire cu Ioana Nicolaie.

Sâmbătă, 7 iunie, ora 11.30 Cafeneaua literară Joy’s
Lectură publică: M. Duţescu, Andrei Dosa, Dmitri Miticov, Bogdan Coşa

Sâmbătă, 7 iunie, ora 17, Librăria Scienta

Lectură publică: Cristina Ispas, Ion Buzu, Dumitru Bădiţa, Irina Bruma, Ionelia Cristea

Sâmbătă, 7 iunie, ora 20.30, Cafeneaua literară Joy’s
Întâlnire cu David Berman

Sâmbătă, 7 iunie, ora 22 – KF, terasă
proiecţie live Discuţia secretă

Sâmbătă, ora 24, Electronische Bauhaus by dispars (Vlad Moldovan)

Duminică, 8 iunie, ora 11, Garden Party Port Arthur.

Intrarea la toate evenimentele este liberă!

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.