Președintele Asociației Internaționale de Medicină Tradițională Chineză, dr. Yu Funian, se află astăzi, la Arad.
Acesta susține vineri, 2 februarie, de la ora 15, la Centrul de Medicină Tradițională Chineză al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad o conferință cu tema „Terapia cu acupunctură a unor simptome/afecțiuni curente”.
Coordonatorii evenimentului, prof. univ. dr. Vanda Stan, director TCM UVVG, și conf. univ. dr. Antoanela Naaji, director Relații internaționale, îl vor avea ca invitat și speaker pe dr. Yu Funian, președinte al Asociației Internaționale de Medicină Tradițională Chineză și membru de onoare al Federației Mondiale a Societăților de Medicină Traditională Chineză.
Dr. Yu Funian profesează în domeniul medicinei tradiționale chineze, fiind unul dintre principalii promotori ai acestei arte, iar de-a lungul bogatei sale cariere a fost onorat cu numeroase premii și distincții, atât în China, cât şi în Europa. Este cunoscut pentru activitatea sa în acupunctură și în prezent își desfășoară activitatea în clinica sa din Budapesta, Ungaria.
Sursa foto: https://www.facebook.com/Prof.YuFunian/
Lasă un comentariu