Lois Temel era până nu demult o actriță de succes, care activa la un teatru din Marea Britanie și juca în seriale cunoscute. De câteva luni, însă, ea trăiește o dramă cumplită.
Cariera ei s-a oprit după ce, în urma unui strănut, femeia și-a pierdut nasul. Lois, în vârstă de 41 de ani, a dezvoltat o boală ciudată, numită fasceita necrozantă.
„La început, nu aveam niciun fel de durere în zona feței. Simţeam doar că îmi curge nasul tot timpul. După un an, timp în care am mers de la un doctor la altul, am găsit un medic care s-a hotărât să îmi introducă o cameră video în nas. Când a văzut necroza, mi-a spus ‘Fața ta e goală’”, a mărturisit femeia.
„Am strănutat şi sângele a început să curgă, iar în mâna mea era o bucată de os, care s-a dovedit a şi septul”, a mai povestit Lois.
Doctorii i-au curăţat zona şi i-au spus că au eliminat toată infecţia, însă, Lois a avut nevoie de o operaţie plastică pentru refacerea structurii nasului şi a feței.
Sursa: metro.co.uk
Lasă un comentariu