Drama prin care trece Adrian Zaluschi, fotbalistul UTA-ei care s-a ales cu o triplă fractură craniană în partida de la Bistriţa şi a fost operat la Cluj Napoca, i-a sensibilizat pe suporterii arădeni. Astfel, Suporter Club UTA face un apel către toţi utiştii să doneze – în funcţie de posibilităţile lor materiale – sume de bani „care vor fi direcţionate către Adrian Zaluschi, pentru a-l ajuta în procesul delicat de refacere după operaţia la cap suferită în cursul zilei de sâmbătă”.
„Suntem în legătură permanentă cu soţia lui Adrian Zaluschi, aceasta mărturisindu-ne că familia are nevoie de bani pentru medicamente, alimentaţie şi alte cheltuieli, mai ales că jucătorul nu are o asigurare medicală validă, contribuţiile obligatorii la fondul de sănătate nefiind plătite de angajatorul său”, se precizează într-un comunicat de presă al Suporter Club UTA.
În speranţa unei recuperări cât mai rapide şi complete a jucătorului, Suporter Club UTA îi roagă pe toţi utiştii să contribuie cu o sumă de bani pe care o pot dona în două posibilităţi: La Old Lady’s Pub, pe strada Poetului, nr. 5, unde va exista o listă nominală pe care va semna fiecare donator şi va fi specificată suma donată, sau în conturile Suporter Club UTA, deschise la Alpha Bank, sucursala Arad: RO47BUCU575010222511RO01 (lei), RO04BUCU575010222511EU01 (EURO).
„Îi rugăm pe cei care vor dona bani în conturile specificate să trimită şi un mail la adresa suporterclubuta@yahoo.com în care să-şi specifice numele şi suma donată”, se mai arată în comunicat.
De remarcat, că deşi nu mai susţin echipa din liga a II-a la care joacă Zaluschi, suporterii şi-au dovedit solidaritatea cu jucătorul care sâmbătă a îmbrăcat tricolul alb-roşu.
Lasă un comentariu