Refuzată de medicii timișoreni, unei paciente i-a fost operată cu succes tumora la o clinică din Arad

Refuzată de medicii timișoreni, unei paciente i-a fost operată cu succes tumora la o clinică din Arad

Un nou succes în medicina privată arădeană: o pacientă din Timișoara, în vârstă de 60 de ani, care a aflat în urmă cu trei săptămâni că suferă de o tumoră cancerigenă situată la nivelul plămânului stâng, ca urmare a faptului ca a constatat că scuipă sânge, s-a prezentat la controale și și-a efectual toate analizele prin intermediul specialiștilor din orașul de pe Bega.

Aceștia nu au găsit o altă soluție în afară de a o include pe F.I. pe lista, din nefericire foarte lungă, a suferinzilor de cancer – respectiv să o supună chinuitoarei chimioterapii și să îi prescrie distrugătoarele citostatice. Diagnosticul suna dur: neoplasm bronhopulmonar stâng cu invazie mediastinală.

Unul dintre medicii timișoreni i l-a recomandat pe dr. Kaiss Eibo, fost șef și întemeietor al Secției de Chirurgie Toracică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, care actualmente operează la Centrul Medical Laser System. Acesta a efectuat o pneumoctomie stângă cu limfoadenoctomie, respectiv i-a extirpat femeii plămânul stâng cu tumora cancerigenă cu tot.

Toate acestea fără transfuzie de sânge între stadiile operator și post-operator – fapt rar în speța medicală respectivă. Pacienta a stat în spital doar 4 zile – de la momentul internării, trecând prin operație, până la externare – iar în ultima zi de spitalizare se deplasa singură și citea, mulțumind cadrelor medicale care, practic, i-au redat viața de dinainte de diagnostic, plus o doză de credință suplimentară.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.