Nu mai puțin de 10 persoane au fost arestate preventiv iar trei au fost arestate la domiciliu în urma celor 56 de percheziţii care au fost făcute, luni, de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în judeţele Arad şi Timiş. Anchetatorii au ridicat, din locațiile verificate, droguri, arme şi bani. O altă persoană, arestată în lipsă, este căutată de autorități.
Cele 16 persoane sunt suspectate de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, fără drept, toate în formă continuată.
„S-a reţinut că, în perioada ianuarie 2023 – ianuarie 2024, inculpaţii au procurat, deţinut, depozitat, transportat şi vândut droguri de mare risc (cocaină, 3-CMC cunoscut sub denumirea de cristal şi ecstasy), droguri de risc (canabis) şi substanţe cu efect psihoactiv (2 MMC) consumatorilor de pe raza judeţului Arad, pentru sume cuprinse între 100 şi 1.200 lei. Din actele de cercetare penală a rezultat faptul că aceştia, individual sau cu sprijinul altor inculpaţi în cauză, au comercializat cantităţile de droguri şi substanţe psihoactive preponderent în perimetrul stradal, în contact direct cu clientul”, arată DIICOT.
În urma percheziţiilor au fost ridicate 600 grame cocaină, 280 grame 3-CMC, 10 grame substanţă psihoactivă 2-MMC, 3 grindere, 52 telefoane, 7 cântare electronice de mare precizie, sumele de 74.960 lei, 13.400 euro şi 20 lire sterline.
Au mai fost ridicate bijuterii, două pistoale neletale, arme albe (boxuri, macete, bastoane) și diverse dispozitive folosite pentru consumul de droguri.
În acest caz s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra a şase autoturisme.
De remarcat, că Tribunalul Arad a dispus arestarea preventivă a 10 persoane și arestarea la domiciliu a trei persoane, alte două fiind plasate sub control judiciar. Un suspect arestat preventiv în lipsă este căutat de autorități.
Lasă un comentariu