Noile restricții care intră în vigoare începând de duminică, 28 martie, se aplică în municipiul Arad și alte șapte localități.
Potrivit Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad nr. 48 din 27 martie, începând din 28 martie în localitățile Frumușeni, Peregu Mare, Zăbrani, Șagu, municipiul Arad, Fântânele, Lipova, Buteni, unde incidența COVID-19/1000 locuitori este între 4 – 7,5, se aplică următoarele măsuri:
Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00 – 5.00; se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5.00 – 18.00; se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness, în fiecare zi;
Măsurile se ridică după scăderea incidenței sub 3,5
Începând din data de 28 martie în localitățile Dorobanţi, Şilindia, Iratoşu, unde incidența COVID-19/1000 locuitori a depășit 7,5, se aplică suplimentar următoarele măsuri:
Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 2000 – 500; se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5.00 – 18.00
Măsurile se ridică după scăderea incidenței sub 7.
Foto: Arhivă, rol ilustrativ
Un model de declarație pe proprie răspundere exact pentru aceasta perioada nu se poate publica? Aceasi știre peste tot, dar exista oameni care lucrează pana târziu…. atâtea modele de declarații exista, dar o declarație care sa specifice interdicția de la.ora 20 nu am găsit. Nici eu, nici angajatorul.
https://cetrebuiesafac.ro/modele-declaratii?fbclid=IwAR2r6vtoHv-ffNcdftKhTY66ij2phz9Ke6PM0eb8_fe7dUAYIlnOA-rA6bI