Două accidente de circulaţie au tulburat liniştea arădenilor în această duminică. Ambele s-au soldat cu victime.
Cel mai grav a avut loc la Şimand, în jurul orei 16,40, unde bărbat de 60 de ani, din localitate, se deplasa cu mopedul pe trotuarul aflat în apropierea DN 79. Potrivit poliţiştilor, acesta a „traversat intersecția drumului comunal cu drumul național, a pierdut controlul asupra mopedului, derapând în canalul aflat pe marginea carosabilului. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului mopedului”.
În urma cercetărilor s-a constatat faptul că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule iar mopedul nu era înregistrat.
Un alt eveniment, petrecut la Seleuş, a avut ca protagonist două şoferiţe.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, „în jurul orei 11,55, o femeie de 29 ani, din Seleuș, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din aceeași localitate, la o intersecție cu o altă stradă nu a respectat semnificația indicatorului «cedează trecerea», intrând în coliziune cu un autoturism condus de o tânără în de 20 ani, din localitata Bârsa. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a tinerei de 29 de ani şi a unei alte femei, de 81 ani, pasageră în primul autoturism”.
În acest caz cercetările se desfăşoară sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Lasă un comentariu