La câțiva ani de la moartea soțului său, o femeie și-a chemat fiul s-o ajute să facă ordine în casă și să scoată lucrurile care nu îi mai erau folositoare.
S-a gândit că renunțând la o parte din acestea, va putea renunţa și la trecutul ei dureros.
Tânărul a început cu singurul obiect care-i răscolea existenţa de ani buni: o masă de lucru pe care a desfăcut-o scândură cu scândură.
„Tatăl meu a murit într-o zi friguroasă de februarie, la 51 de ani, din cauza unei rupturi de aortă. Îmi aduc aminte că a făcut această masă de lucru pentru mama mea”, a povestit el.
La un moment dat, a văzut că pe una dintre ele era scris ceva. Când a citit mesajul, a îngenuncheat! A izbucnit în lacrimi şi şi-a dat seama că, din acel moment, viaţa sa nu va mai fi la fel!
„Te iubesc, Becca. Nu ştiu ce zi este azi, dar sper că este una bună. În ziua în care mi te-a dat, Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciuni. Ştiu că zilele pe care le trăiesc acum sunt cele mai bune zile pe care le voi avea în toată viaţa mea. Mă bucur nespus că tu faci parte din ele. Nu ştiu dacă vei citi vreodată acest mesaj, dar, dacă o vei face, să ştii că te iubesc enorm. Dacă e ceva ce-mi doresc cel mai mult în această viaţă este să-ţi fiu la fel de bun cum eşti şi tu pentru mine. Dacă voi putea face asta, voi fi cel mai fericit om de pe Pământ. Te iubesc, soţia mea frumoasă!”, scrisese tatăl său, pe una din scânduri.
Sursa: inspiremore.com
Lasă un comentariu