DNA a cerut magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție înlocuirea arestului preventiv cu arest la domiciliu pentru Dorin Cocoș. Acesta este arestat preventiv în dosarul Microsoft din luna octombrie 2014.
Arestul preventiv la domiciliu cerut de DNA vine după ce Cocoș ar fi început să colaboreze cu anchetatorii. Dorin Cocoș a fost arestat preventiv fiind acuzat de spălare de bani și trafic de influență. Partea care i-ar fi revenit lui Cocoş s-ar ridica la 9 milioane de euro, spun procurorii. Din luna octombrie, Dorin Cocoș a fost audiat în repetate rânduri la DNA.
Procurorii au precizat că omul de afaceri a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziționarea dreptului de utilizare a licențelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro au ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari, potrivit DNA.
În comunicatul DNA de la acea vreme, sunt precizate și sumele pe care învinuiții le-ar fi cerut și obținut în cursul procedurii de achiziție. Astfel, Cocoș Dorin a pretins de la o persoană implicată în cauză, foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ștefan și pentru Gabriel Sandu, după cum urmează:
– Gabriel Sandu – 2.700.000 euro şi 1.800.000 euro,
– Gheorghe Ştefan – 4.000.000 euro,
– Dorin Cocoş – 9.000.000 euro.
Contractele păguboase pentru stat s-au derulat între anii 2001 – 2013, pe parcursul a cinci guverne. La conducerea executivului s-au aflat Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu şi Victor Ponta. Până în acest moment, niciunul dintre foştii premieri nu a fost pus sub urmărire penală.
Foto: forbes.ro
Lasă un comentariu