Florinela Georgescu, director în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, a prognozat cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion.
Potrivit acesteia, zăpada se va instala cu preponderență în zona montană.
„În ceea ce privește sărbătorile de iarnă, răspunsul cel mai simplu pe care îl pot da acum este că toate aceste episoade cu precipitații mai spre ninsoare vor favoriza ca măcar în zona de munte să fie strat de zăpadă în acea perioadă. Pentru partea mai joasă, incertitudinea este mult mai mare”, a sdeclarat Florinela Georgescu la un post de televiziune.
În plus, subliniază aceasta, „ținând cont și de ultimele ierni, de primele estimări sezoniere, fenomenele cele mai severe sunt mai probabile în a doua partea a iernii, nu în decembrie“.
Lasă un comentariu