Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea Combinatului Chimic Vladimirescu vor ieşi la pensie cu doi ani mai devreme.
Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în apropierea Combinatului Chimic Vladimirescu, în Arad, Vladimirescu, Horia, Cicir, Mândruloc, localităţi cărora li se adaugă, în urma introducerii unor amendamente, Frumușeni, Aluniș, Fântânele şi Tisa Nouă, vor ieşi la pensie cu doi ani mai devreme, fără nici o penalizare, având în vedere că legea iniţiată în acest sens de liberalii Glad Varga şi Sergiu Bîlcea a trecut de voturile Camerei Deputaţilor, care a fost cameră decizională.
„Încă de la iniţierea, alături de colegul meu, deputatul Sergiu Bîlcea, a amendamentului la Legea privind sistemul unitar de pensii publice, am ştiut că acesta nu va parcurge lesne dezbaterile comisiilor de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor. Astăzi însă, vă pot spune că, deşi ne-am confruntat cu incertitudini şi îndoieli, perseverenţa noastră a dat rezultate şi amendamentul pe care l-am depus cu scopul de a reduce vârsta de pensionare cu doi ani, fără penalizare, ca urmare a expunerii la poluarea generată de Combinatul Chimic Vladimirescu, a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor.
După promulgarea legii, oamenii afectaţi vor beneficia de această măsură, ce vine ca o compensare a impactului negativ al poluării asupra calității vieții lor, un demers esenţial care le permite să se ocupe îndeaproape de îmbunătăţirea stării lor de sănătate pe termen lung”, susţine Glad Varga, deputat PNL de Arad.
Acesta a ţinut să precizeze că este un pas important în asigurarea drepturilor şi protecţiei cetăţenilor care au avut de suferit din cauza activităţilor industriale şi că speră ca actul normativ să contribuie din plin la crearea unui viitor mai bun pentru locuitorii judeţului Arad.
„Prin această lege facem un act de dreptate, oamenii din zona Vladimirescu și Arad care au fost afectați de poluarea Combinatului Chimic trebuie să beneficieze de condiții de pensionare similare cu cei din alte zone afectate de poluare. Pensionarea anticipată fără penalități este o compensare pentru condițiile degradate de mediu, cu consecințe asupra sănătății. După publicarea în Monitorul Oficial, legea promovată împreună cu Glad Varga va produce efecte”, a spus deputatul PNL Arad, Sergiu Bîlcea.
„Am votat în Camera Deputaților, camera decizională, Amendamentul la Legea 263, formulat de parlamentarii PSD Arad, prin care se extinde numărul localităților ai căror cetățeni se califică pentru reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, dacă au locuit minimum 30 de ani in zone afectate de poluare severă. Am considerat, impreună cu colegii mei, senatorul Pistru și deputatul Alda, că este nedrept ca, pe lângă Vladimirescu, localități ca Frumușeni, Aluniș, Fântânele sau Tisa Nouă să nu fie incluse pe această listă, motiv pentru care am introdus si aceste comunități în listă. Lista localităților arădene care au fost incluse, de azi, in anexă: Arad, Vladimirescu, Horea, Cicir, Mândruloc, Frumușeni, Aluniș, Fântânele, Tisa Nouă.”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
Această măsură reflectă înțelegerea nevoilor și aspirațiilor societății și arată angajamentul față de bunăstarea persoanelor în vârstă. Felicitări pentru această inițiativă și sper că va aduce beneficii semnificative pentru comunitatea arădeană.
Nimic n-o fi din această pomană electorală.
Suna bine, dar nu inteleg la cine se aplica mai exact…
De exemplu eu am 32 ani, nascut si domiciliat in Arad, si eu voi beneficia de 2 ani fara penalitati cand o fi vremea de pensionare? se aplica si la cei care se nasc anul viitor daca raman 30 ani in Arad?
Ideea se bazează pe nocivitatea fostului combinat de îngrășăminte chimice de la Vladimirescu. La această oră acesta nu mai există, deci legea se aplică pentru cei care au suportat noxele până când combinatul a funcționat. De când noxele n-au mai ieșit pe coș se consideră că aerul a revenit la combinația lui naturală. Deci după închiderea fabricii încetează socoteala pentru anii de pensie.