Începe campania de montare a contoarelor cu citire la distanță

Începe campania de montare a contoarelor cu citire la distanță

Campania de montare a contoarelor cu citire la distanță începe astăzi, 15 iunie.

Campania de înlocuire a vechilor apometre cu contoare noi, inteligente și cu citire la distanță începe joi, 15 iunie, în cartierul Pârneava, pe strada Căpitan Ignat. Pentru montarea contoarelor va fi nevoie de întreruperea furnizării apei potabile. Astfel, joi 15 iunie va fi întreruptă furnizarea apei potabile pe str. Căpitan Ignat între orele 8 – 18 iar vineri, 16 iunie, se întrerupe furnizarea apei potabile pe str. Dorobanți, în intervalul orar 8 – 18.

Peste 11.000 de contoare vor fi înlocuite până la sfârșitul acestui an în municipiul Arad, în cadrul implementării proiectului finanțat din fonduri europene „Digitalizarea infrastructurii de apă și apă uzată a operatorului regional în municipiul Arad – contorizare inteligentă”, accesat de Compania de Apă Arad.

Montarea contoarelor inteligente este gratuită și se va face etapizat, pe cartiere și pe străzi, după un program stabilit cu antreprenorul care a câștigat contractul de lucrări.  Clienții din zonele afectate vor primi notificări la domiciliu cu cel puțin 24 ore înainte. De asemenea, anunțurile vor fi publicate pe website-ul Companiei de Apă Arad – www.caarad.ro, pe pagina Facebook a CAA, dar și în presa locală.

Echipele antreprenorului vor fi însoțite în teren și de angajați ai Companiei de Apă Arad. Deoarece, în majoritatea situațiilor, căminele de branșament se află în interiorul gospodăriilor, operațiunea de înlocuire se va desfășura pe domeniul privat al abonaților. Pe această cale abonații sun rugați să asigure și să faciliteze accesul pentru înlocuirea contoarelor.  

Reprezentanții Companiei de Apă Arad precizează că, pentru înlocuirea contoarelor, va fi nevoie de întreruperea furnizării apei potabile în zona în care se intervine. De aceea, clienților li se recomandă să își asigure o rezervă de apă pentru consum și menaj.

„Lucrările presupun un anumit grad de disconfort. Compania de Apă Arad mulțumește abonaților pentru întelegere, asigurându-i că aceste lucrări sunt realizate în beneficiul lor: indexul contorului va fi citit de la distanță, nemaifiind necesară prezența fizică a abonaților la preluarea indexului; dispar posibile erori de citire sau introducere de date, deoarece consumurile se transmit exclusiv prin unde radio, fără intervenţie umană; aceste aparate detectează pierderile de apă deoarece pot măsura debite foarte mici”, mai precizează reprezentanții Companiei de Apă Arad.

  1. Pe str Putnei can se schimba?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.