Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad (CJA) a declarat că în luna octombrie vor începe lucrările la drumul județean Pâncota – Măderat – Târnova – Șilindia – Cuied – Luguzău – Buteni.
Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă organizată astăzi la CJA, unde s-a semnat contractul de execuție a lucrărilor.
Vicepreședintele CJA a declarat că în săptămânile următoare va avea loc o întâlnire cu reprezentanții constructorului, pentru a se stabili calendarul lucrărilor. Valoarea contractului este de 40 de milioane de lei, plus TVA.
„La începutul mandatului prioritatea zero pentru această echipă de la conducerea Consiliului Județean Arad, a mea, împreună cu vicepreședintele Răzvan Cadar și cu domnul președinte Iustin Cionca, a fost să modernizăm mare parte din drumurile județene. Astăzi proiectul principal, «proiectul de încredere», așa cum l-am numit noi, Arad – Șiria – Pâncota – Buteni are o primă fază de încheiere de contract. Este un tronson de 31,3 kilometri care nu a fost modernizat din anii ‘60, practic poate nu a fost modernizat niciodată așa cum trebuie. Se va lucra pe toate zonele, inclusiv zona de acostament, zona de terasament și la șanțurile de scurgere. Va fi, practic, un drum nou de la Pâncota la Buteni! În următoarea perioadă vom demara și alte lucrări în județ și vom semna noi contracte de execuție”, a declarat Sergiu Bîlcea.
Lasă un comentariu