E OFICIAL: Cum se vor desfășura NUNȚILE, începând cu 1 septembrie

E OFICIAL: Cum se vor desfășura NUNȚILE, începând cu 1 septembrie

Românii au parte de o serie de măsuri de relaxare, începând cu data de 1 septembrie 2020.

Autoritățile au anunțat că restaurantele, cafenelele, teatrele și cinematografele se vor deschide, iar terasele rămân deschise până la ora 24:00.

De asemenea, o veste bună pentru cei care își organizează în următoarea perioada cel mai important eveniment, nunta. Dacă până acum astfel de evenimente private puteau avea loc doar cu 20 de persoane în interior, respectiv 50 în exterior, potrivit noii Hotărâri de Guvern, de la 1 septembrie se pot organiza petreceri mai mari.

Astfel, conform art. 4 din Hotărârea nr. 43/27.08.2020, se aprobă organizarea evenimentelor private, a cursurilor de instruire/ workshopuri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 50 de persoane în interior și de maximum 100 de persoane în exterior, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății”.

De reținut că se menține măsura privind suspendarea activității cluburilor, discotecilor și a barurilor în interiorul clădirilor.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.